Răsturnare de situație! Medicii de familie, obligați să facă pacienților vaccinul Covid-19

1667
Răsturnare de situație! Medicii de familie, obligați să facă pacienților vaccinul Covid-19 - fondvaccin-1652290028.jpg
Începând de săptămâna viitoare, centrul de vaccinare Covid-19 de la Pavilionul Expoziţional din Constanţa îşi va închide porţile, persoanelor care doresc să se imunizeze nerămânându-le decât alternativa de a apela la medicii de familie, cei care şi-au manifestat dorinţa de a face şi acest lucru, desigur, sau să meargă la celelalte centre din judeţ. Singurele rămase deschise se află la Mangalia, la Sanatoriul Balnear şi Centrul Multifuncţional de sănătate de la Năvodari.

În municipiul Constanţa, Direcția Generală de Asistență Socială (DGAS) a anunțat că Centrul de vaccinare din cadrul Pavilionului Expozițional își va înceta activitatea începând cu data de 14 mai. Deci, au mai rămas doar două zile până la acest moment. Până atunci, profitaţi de timp şi mergeţi nu doar să vă inoculaţi serul pentru a vă proteja de boală, dar mai ales ca să vă ridicaţi tichetele de masă, dacă aţi beneficiat de schema de vaccinare completă.

Din păcate, în ultimele luni, populaţia a devenit mai reticentă în ceea ce priveşte imunizarea. Astfel, pe parcursul lunii aprilie, în judeţul nostru au fost efectuate 1.772 de vaccinări, din care 143 administrate cetățenilor ucrainieni. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, Tudorel Ene, a precizat că în acest interval s-au injectat 1.437 doze de Pfizer, 105 de Moderna şi 200 doze de Johnson.

Ce se va întâmpla mai departe? La ora actuală, conform datelor DSPJ, doar 49 de medici de familie din totalul de 400 existenţi în judeţ şi-au manifestat disponibilitatea de a vaccina populaţia împotriva virusului Sars- Cov-2.

Ce este sigur este că, începând cu data de 1 iulie 2022, activitatea de vaccinare Covid-19 se va realiza exclusiv prin cabinetele de asistenţă medicală primară. Deci, vor, nu vor, medicii de familie sunt obligaţi să facă aceste vaccinuri, ca pe orice alt vaccin. Tot de la această dată, tariful pentru administrarea vaccinului de către medicii de familie se stabilește potrivit normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică, aprobate prin ordin al ministrului sănătății.

Potrivit secretarului de stat din cadrul ministerului, Andrei Baciu, pe 1 iulie va intra în vigoare noua politică de vaccinare Covid-19: vaccinarea doar la medicii de familie. Prin urmare, perioada de tranziție de la vaccinarea de tip „campanie” împotriva noului coronavirus, la vaccinarea ca parte a programului național de vaccinare al Ministerului Sănătății se va încheia pe 30 iunie. Până la această dată, inclusiv, toți cei care doresc să se vaccineze (cu doza 1, 2 sau 3) o pot face la cabinetele medicilor de familie care au fost de acord să intre în reţea. Din 1 iulie, toate punctele de vaccinare își vor înceta activitatea, iar dozele de vaccin vor fi făcute exclusiv de către medicii de familie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.403 secunde