Permisul de conducere la 16 ani, moft sau necesitate? "Consider că tinerii sunt un pericol în trafic"

3672
2

Articole de la același autor

Conform Direcției Generale de Permise, tot mai mulți tineri care au împlinit 16 ani își doresc să obțină permisul de conducere înainte de majorat. Față de acum 9 ani, există o creștere cu până la 464% a deținătorilor de permis sub 18 ani.

Obținerea permisului de conducere a devenit o prioritate pentru mulți tineri având în vedere creșterea semnificativă a candidaților sub 18 ani din ultimul deceniu. Într-o societate în care transportul în comun poate fi neplăcut, iar distanțele de la locul de reședință până în oraș pot fi mari, capacitatea de a conduce propria mașină oferă un nivel important de independență pentru tineri.

Traficul nu este ușor, așa că este important pentru tineri să primească o educație rutieră adecvată și să fie în permanență monitorizați. Însă, înainte de a face acest pas, părinții trebuie să se gândească la cheltuielile mari care vor veni. O mașină pentru categoria permisului de 16 ani poate depăși 10.000 de euro, un preț enorm având în vedere că la 18 ani tinerii vor fi nevoiți să finalizeze încă o dată un alt examen auto. A avea permis și mașină la vârsta de 16 ani este costisitor, iar mulți nu își permit, lucru observat chiar și de persoanele care lucrează în domeniu.

„Avem și copii de 16 ani care vin, dar nu în număr foarte mare pentru că nu își permit toți. Mașinile care se pot conduce pentru categoria aceasta sunt destul de scumpe, începând de la 18.000 de euro în sus, iar atunci vin doar cei care își permit”, a declarat pentru „Cuget Liber“ Elena Duma, managerul școlii de șoferi Drive Test din Constanţa.

Alți tineri sunt și mai curajoși și se gândesc să obțină permisul de conducere pentru categoria A1.

„Vin foarte mulți copii de 16 ani și la categoria A1, adică pentru motociclete”, a declarat pentru „Cuget Liber“ Niculae Dicu, directorul școlii de șoferi Dia Auto.



Dorința părinților


Părinții pot vedea obținerea permisului de conducere ca pe un pas important în creșterea și dezvoltarea copilului lor, însă părerile sunt împărțite în ceea ce privește necesitatea carnetului la o vârstă mică.

Sebastian C. susţine că nu este avantajos să deţii permisul de conducere pentru categoria persoanelor de 16 ani.

„Pe mine m-au întrebat părinții și le-am spus că vreau. A fost dorința lor mai mult, dar și a mea. Nu a meritat să am carnet la 16 ani, pentru 2 ani să plătești școala de șoferi ca după aceea să o mai faci încă o dată. Nu se merită deoarece se cheltuiesc prea mulţi bani”, a spus tânărul.

În schimb, Robert M. a mărturisit contrariul şi spune că, chiar dacă nu a reprezentat o necesitate atât de mare, a meritat pe deplin, chiar dacă locuia foarte aproape de școala la care învăța.

„M-a întrebat tatăl meu dacă vreau și cine sunt eu să spun nu? Eu făceam 15 minute cu autobuzul sau pe jos până la școală, e mai mult un moft, un confort. S-a meritat maxim să am carnet la 16 ani”, a spus acesta.

Tot el a mai vorbit despre ,,relația” care se formează între șofer și prima lui mașină și susține că „se formează o legătură între un copil și primul său vehicul, totul e nou, te miști super mult”.

Pe o tânără șoferiță, nevoia a fost cea care a împins-o către școala de șoferi. „M-au ajutat părinții pentru că îmi era foarte greu cu naveta, nu mi-a fost frică”, a spus ea.

Tinerii șoferi reprezintă un pericol pentru cei din trafic

Conducătorii auto cu mulți ani de experiență în șoferie susțin că obținerea unui permis de conducere la o vârstă atât de fragedă poate fi periculoasă, atât pentru tineri, cât și pentru ceilalți participanți la trafic, având în vedere lipsa de maturitate, și precizează că ar trebui să aștepte până la vârsta majoratului.

„Consider că sunt un pericol, să ai permis la 16 ani este un moft, școala costă foarte mult, mașina costă foarte mult, de ce n-ai mai aștepta doi ani?”, a declarat unul dintre şoferii intervievaţi de redactorii Cuget Liber.

„Cei mai mulți sunt inconștienți și nu se gândesc la ce pericole sunt. Pentru mine nu are sens! De ce ai da de permis la 16 ani dacă tot trebuie să mai dai o dată la 18 ani?”, a spus un alt şofer din Constanţa.

Unii conducători auto susțin că tinerii nu sunt pregătiți pentru trafic. „Reprezintă cel mai mare pericol, ei sunt prea tineri și nu sunt destul de dezvoltați ca să își dea seama de pericolul la care se expun. Nu sunt pregătiți pentru trafic”, a mai adăugat un alt conducător auto.

Iar pentru alții, cea mai mare problemă o reprezintă nerespectarea legislației și a regulilor de circulație. „Cel mai mare pericol posibil pe stradă sunt copiii de 16 ani. Nu respectă regulile”, ,,Am o părere foarte proastă, majoritatea nu respectă regulile de circulație, încurcă traficul”, au mai spus alţi şoferi intervievaţi de redactorii „Cuget Liber“.

În concluzie, părerile sunt împărțite din toate punctele de vedere, cert este că obţinerea permisului de conducere la 16 ani reprezintă o cheltuială mare pentru părinți, urmând ca peste doi ani să fie nevoiți să plătească încă o școală de șoferi și să cumpere altă mașină mai puternică. 



Comentează știrea

părerile si cert-ul
1 aprilie

Statistica oficiala ce spune ? Fara date oficiale e doar dat cu parerea ! Parerea are si asta impact dar trebuie dublat cu date certe !

Legislatie si responsabilitati
1 aprilie

Si aici trebuie vazut, 18 ani drepturi depline incusiv responsabilitate totala. 16 ani pe responsabilitate ? macar o idee de la 1specialist cert cu pregatire certa pe domeniu ! Corelatia pe statistica oficiala, cazuri nedorite dar se intimpla si sanctiunea !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4065 secunde