Plafoanele medicilor stomatologi scad la jumătate, buzunarele pacienţilor se golesc

4599
Plafoanele medicilor stomatologi scad la jumătate, buzunarele pacienţilor se golesc - fond-stomatologi-2-1705424511.jpg

Articole de la același autor

Problemele din sistemul sanitar par a nu se mai termina. Pacienții ar putea rămâne fără rețete compensate de la 1 februarie, întrucât medicii de familie amenință că vor renunța la contractele cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. La rândul lor, stomatologii își exprimă îngrijorarea cu privire la scăderea bugetului pentru servicii medicale stomatologice, avertizând pacienţii că vor fi nevoiţi să plătească pentru majoritatea lucrărilor prestate.


Potrivit Colegiului Medicilor Stomatologi din România, fondurile alocate decontării serviciilor de sănătate orală vor scădea cu 50%, ca urmare a Legii 421/2023, precum și prin propunerea scăderii valorii punctului pe serviciu medical în asistența medicală ambulatorie de specialitate, de la 4.5 lei la 3.3 lei. În acest fel, Colegiul atrage atenția asupra faptului că scăderea cu 50% a bugetului alocat decontării serviciilor de sănătate orală va adânci și mai mult decalajul dintre România și Uniunea Europeană, țară noastră situându-se deja pe penultimul loc în UE în ceea ce privește numărul mediu anual de consultații stomatologice, cu 0.3 vizite per capita, versus 0.9% vizite, media europeană.
Altfel spus, pacienții vor fi cei mai afectați, pentru că vor fi puşi în situaţia de a scoate bani din buzunare pentru absolut orice tip de intervenție dentară au nevoie. Nu că acum plafoanele medicilor ar fi prea mari, dar dacă acestea se vor reduce, situația va fi și mai proastă ca până acum.
Ce părere au medicii stomatologi constănţeni despre toate aceste schimbări care au fost decise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate?


Fondurile lunare le vor ajunge doar pentru două persoane


Potrivit dr. Alexandru Pavel, noul proiect de lege le scade plafoanele la jumătate. „Toate celelalte specialităţi medicale sunt plătite de CNAS conform numărului de servicii prestate şi conform numărului de pacienţi care sunt înscrişi pe listele lor, cum este cazul medicilor de familie. Medicii stomatologi erau plătiţi de CNAS în limita unui plafon lunar pentru tratamente (în medie 6.000 lei/medic/lună), până în decembrie 2023. În condiţiile actuale, CNAS decontează 1.150 lei pentru o proteză (cea mai simplă), iar tehnicianul solicită 500 lei în medie, pentru confecţionarea ei. Rezultă de aici, că un medic stomatolog putea reabilita, cu proteze, cinci pacienţi, plus 2-3 tratamente de infecţii, până luna trecută”, a explicat acesta.


Haideți să vă dăm un exemplu! În stomatologie, medicul, împreună cu pacientul hotărăsc ce tip de proteză trebuie făcută. Așadar, dacă ați optat pentru o proteză acrilică, adică cea mai simplă și ieftină, veți parcurge mai multe etape. Acestea includ vizitele la stomatolog, amprentarea preliminară a gingiilor, probarea machetei (copia) de ceară în gura pacientului, finisarea lucrării, reglajul acesteia, etc.


Pe scurt, conform baremului CNAS, medicul primește de la CNAS, pentru tot ce am menționat de mai sus, suma de 1.150 lei. Partea bună este că, atât timp cât medicul are plafon, pacientul nu plătește nimic la această proteză. 


„Când se epuizează plafonul (6.000 lei acum şi 3.000 lei din februarie), o astfel de proteză costă peste 1.700 lei, în medie şi foarte puţini pensionari şi-o permit. Medicul ia cei 1.150 lei (CNAS) şi plăteşte la tehnician, aproximativ 500 lei pentru confecţionarea protezei.


La final, medicul rămâne cu 650 lei în buzunar, din care trebuie să plătească impozit pe venit, la cei 1.150 lei încasaţi, materialele folosite de el în cabinet (materialele de amprentă), la care se adaugă alte cheltuieli de funcţionare”, a declarat medicul, pentru „Cuget liber”.


Tot începând cu luna februarie 2024, au precizat dr. Daniela Bica Sintea, dr. George Anastase şi dr. Cristian Zahariuc, când se va legifera scăderea plafonului de tratamente la 3.100 lei/medic/lună, medicii vor putea reabilita cam doi pacienţi, cu proteze şi să mai trateze, în plus, câteva cazuri de infecţii, dar nu prea multe, ci numărate pe degete.


În opinia dr. Răzvan Ungureanu, dr. Crina Consuela Miu şi dr. Alma Vasiliu, menţinerea unor sume plafonate la stomatologie a fost şi este o decizie neconstituţională, pentru că reduce dreptul populaţiei la sănătate. 


„Scăderea plafoanelor lunare la jumătate încalcă şi mai mult drepturile constituţionale ale populaţiei la sănătate. Toate aceste decizii legislative se iau, ştiind că microbii din infecţiile dentare ajung pe cale sanguină la inimă şi o afectează iremediabil”, au completat specialiştii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4595 secunde