Rețeaua cerșetorilor a intrat în acțiune la Constanța! "Ne este frică să mai lăsăm copiii singuri la joacă"

11819

Articole de la același autor

Locuitorii Constanței sunt disperați. Nu există cartier în orașul de la malul mării în care să nu fie cerșetori. Mai mult decât atât, de când cu începerea sezonului estival, par a se fi înmulțit ca ciupercile după ploaie. Peste tot, acești oameni care nu au locuri de muncă și preferă să apeleze la mila publică, deși mulți par a fi apți de muncă, întind nestingheriți mâna pentru a cere bani sau mâncare.







Efectiv, ne confruntăm cu un fenomen care a luat o mare amploare în ultimii ani, iar acum, căldura de afară nu a făcut altceva decât să-i îndemne să revină „la joburi”, adică la ce se pricep cel mai bine: la cerșit. Unii dintre ei pot fi văzuţi agasând șoferii prin intersecțiile cele mai circulate, precum cea din zona Gării sau cea de la Casa de Cultură, alţii îşi fac veacul în faţa hipermarketurilor (Kaufland, Auchan etc), unii s-au instalat pe lângă bancomate, doar-doar vor obţine ceva de la trecători. Mai rău este că pot fi zăriţi inclusiv în apropierea unităţilor de învăţământ, cei mici speriindu-se des de aspectul lor neîngrijit.

Nu mai zicem de mirosul pestilențial emanat de aceste persoane certate cu apa şi săpunul, care seamănă foarte bine cu cel al unor produse aflate în putrefacţie. „Am văzut că Poliția Locală îi ridică de pe străzi, dar la scurt timp îi vedem din nou, fix în aceleaşi zone. Fenomenul cerșetoriei este unul prezent în cotidian, iar persoanele care apelează la mila publică par a fi mai multe ca niciodată. În zona ICIL, de exemplu, este de groază. Avem cerşetori lângă şcoală, pe lângă farmacii, pe lângă hipermarketuri. Până să se astupe lucrările celor de la Termoficare îşi găsiseră culcuş în găurile săpate de către angajaţii societăţii. Ba mai mult decât atât, nu ştiu cum, reuşiseră să bage şi o saltea acolo şi noaptea dormeau acolo, ca să se încălzească de la conductele de energie termică”, ne-a declarat Clara R.



Matei D. locuieşte tot în zona ICIL şi ne-a mărturisit că, în anii trecuţi, nu era picior de cerşetor în acest cartier. „Acum, seara ne este teamă să mai ieşim din casă, că îi vedem la toate colţurile. De aceea, facem apel către autorităţi şi poliţie să ne scape de ei. Ne este frică să ne mai lăsăm copiii singuri la joacă, pentru că i-am văzut inclusiv prin spatele blocurilor. Faceţi ceva”, este rugămintea acestui cetăţean.



„Am văzut cu ochii mei că nu este bine să le oferi bani cerșetorilor, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei nu folosesc acești bani pentru a se întreține. O parte îi dau pe alcool sau le sunt luaţi de alţii, cei care profită, de fapt, de ei. Indiferent de situaţie, trebuie să scăpăm de ei, ca să ne simţim în siguranţă pe străzi. Nu mai zic că, uneori, unii dintre ei devin violenți şi produc disconfort prin mizeria strânsă în jurul lor”, a adăugat un alt constănţean. Cum spuneam, acești indivizi își fac veacul în toate cartierele, în centru, în Tomis 2, pe lângă spitale etc. Oriunde este mișcare și multă lume.

Sancționați, dar mereu pe străzi

Din păcate, numărul proceselor verbale înregistrate de poliţişti nu înseamnă și rezolvarea problemei. Spunem asta în condiţiile în care majoritatea nu au bani pentru achitarea amenzilor și cam aici se termină totul, mai exact cu întoarcerea lor la fix aceleași practici.



Potrivit Primăriei Constanța, Direcția Generală Poliția Locală Constanța acționează zilnic pentru prevenirea și combaterea fenomenului de cerșetorie, atât prin patrulele auto, cât și prin staționările și patrulările pedestre ale locurilor predispuse/cunoscute a fi frecventate de astfel de persoane. În ceea ce privește apelarea la mila publică, aceasta se sancționează, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 3 din Legea 61/1991 (r), cu amendă cuprinsă între 100 și 500 lei.

De asemenea, la nivelul Direcției Generale Poliția Locală Constanța se desfășoară în permanență campanii de combatere a cerşetoriei şi exploatării copiilor şi bătrânilor prin cerşetorie, în cadrul acestora având loc şi acţiuni de popularizare şi de informare a cetăţenilor în legătură cu nocivitatea și gravitatea fenomenului şi consecinţele sale imediate. Pe această cale, cetățenii sunt rugați să nu încurajeze fenomenul prin oferirea de sume de bani ori alte bunuri/lucruri, în scopul limitării efectelor negative asupra comunității. În cazul în care vedeți astfel de persoane, apelați numerele de telefon 0241.484.205 sau 0341.922. Directorul general al Poliţiei Locale Constanţa, Ionuţ Dumitru, a precizat că fenomenul cerşetoriei înregistrează o creştere în această perioadă, mai ales că a început şi sezonul estival. „În fiecare an, în această perioadă, ne confruntăm cu o creştere a acestor fapte de cerşetorie. Avem tot timpul în atenţie aceste situaţii şi, acolo unde constatăm că sunt probleme, luăm măsuri de sancţionare şi de îndepărtare a acestor persoane din zona respectivă. Am avut situații când i-am sancționat de nenumărate ori. Unii dintre ei înțeleg să nu mai cerșească în anumite zone și, probabil, pleacă pe o altă rază a localității. Noi încercăm să-i înlăturăm de peste tot, pentru că știm că creează disconfort. Rugăm populația să nu le mai ofere sume de bani acestor persoane, pentru că, sensibilizați de anumite situații, oamenii le dau bani, care, din păcate, de multe ori, nu ajung la ei”, a declarat şeful Poliţiei Locale, pentru „Cuget Liber”. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5874 secunde