Viitoarea amenajare a plajelor din stațiunea Mamaia, în dezbatere publică la Constanța

747
Toți cei care ajung pe litoral, cât și constănțenii își doresc să aibă parte de facilități moderne și curățenie pe plaje. Ministerul Mediului a anunțat intenția de a organiza un concurs internațional de soluții pentru viitoarea amenajare a plajelor din stațiunea Mamaia, iar în acest sens, încă din primele luni ale lui 2022, a lansat o consultare publică. Ultima etapă a procesului de consultare publică este o dezbatere, ce se va desfășura luni, 27 iunie, în sala „Remus Opreanu” a Instituției Prefectului Constanța.

Este de notorietate deja faptul că plajele lărgite din stațiunea Mamaia nu au fost primite cu entuziasm de turiști și constănțeni, care le-au găsit necorespunzătoare încă de la bun început. Ba că nisipul nu este la fel de fin precum în stațiunile din străinătate, ba că au de mers minute bune de la șezlonguri până la țărmul mării. Drept pentru care, în încercarea de a face plajele atractive pentru viitorii vizitatori, Ministerul Mediului, prin Administrația Națională Apele Române, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, a anunțat intenția de a lansa un concurs internațional de soluții pentru amenajarea complexă a plajelor din Mamaia. Primul pas în organizarea concursului internațional a fost consultarea publică, ce s-a desfășurat până pe 10 iunie. Consultarea publică a constatat în punerea la dispoziția celor interesați a unor chestionare. „Aceste chestionare și-au propus să răspundă unor întrebări generale cu privire la felul în care acest nou proiect de amploare ar putea deservi atât locuitorii, cât și utilizatorii de sezon înainte de a se intra în detaliile tehnice ale proiectării sale. Întrebările chestionarelor au urmărit să contureze profilul viitoarei amenajări a plajelor din Mamaia, de la dotările pe care acestea ar trebui să le aibă (zone de relaxare, spații pentru copii, porțiuni de vegetație, spații pentru activități nautice, unități de alimentație publică etc) la importanța pe care o are plaja în viața localnicilor și a turiștilor. Deoarece se bazează exclusiv pe calitatea soluțiilor propuse, concursurile au rezultate cu valoare ridicată pentru utilizatori, crescând calitatea generală a spațiului public și a fondului construit. Atribuirea contractelor publice prin concurs de soluții este modalitatea cea mai sigură de inițiere și derulare a proiectelor ample de infrastructură și amenajare a spațiului public”, au precizat reprezentanții Ordinului Arhitecților din România.

Ministrul Tánczos Barna: „Dorim un proiect deosebit, modern și funcțional”

O nouă etapă în procesul de consultare este dezbaterea publică, iar aceasta va avea loc luni, 27 iunie, în sala „Remus Opreanu” din clădirea Instituției Prefectului Constanța, unde sunt invitați să participe toți cei interesați, rezidenți, turiști, entități publice și private.

„Pentru amenajarea plajelor din stațiunea Mamaia suntem parteneri cu Ordinul Arhitecţilor din România și suntem convinși că acest parteneriat, alături de implicarea publicului interesat, fie că vorbim de locuitori ai orașului Constanța sau de turiști, va conduce la realizarea unui proiect deosebit, modern și funcțional care să respecte biodiversitatea, dar și așteptările celor care vin să își petreacă vacanțele aici. Sper că la dezbaterea publică de luni să fie cât mai multe persoane interesate, pentru că astfel vom fi convinși că vor rezulta soluțiile potrivite, în echilibru cu natura, dar și cu nevoile comunității”, a afirmat ministrul Tánczos Barna.

Etapa consultărilor publice reprezintă un pas esențial în definirea nevoilor viitorului proiect. Stimularea în acest mod a dezbaterii publice încă din prima fază a dezvoltării proiectului rafinează identificarea nevoilor viitorilor utilizatori și crește șansele ca soluția aleasă să răspundă în mod creativ și realist la nevoile comunității, au mai arătat reprezentanții ministerului.

Așadar, toți cei interesați sunt invitați la dezbaterea publică de luni, 27 iunie 2022, ora 15:00, în clădirea Prefecturii Constanța, sala Remus Opreanu. Adresă: bulevardul Tomis 51, Constanța 900725.



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5501 secunde