Zeci de cadre medicale riscă să rămână fără un loc de muncă. "Le-au expirat contractele, căutăm soluţii"

1092
1
Zeci de cadre medicale riscă să rămână fără un loc de muncă.

Articole de la același autor

Foarte multe cadre medicale ale Spitalului Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) Constanța riscă să rămână fără un loc de muncă. De ce? Pentru că multora le expiră detașările, iar unitatea sanitară este în continuare închisă. Deci, pe scurt, nu știu încotro s-o ia. Mai rău este că, pentru cei care au fost încadrați pe timpul pandemiei de Covid-19, în cazul lor, contractele de muncă nu vor mai fi prelungite.

Pe parcursul lunilor ce s-au scurs de la închiderea Infecțioaselor, din data de 1 octombrie 2021, personalul medical a fost împrăștiat în toate unitățile sanitare de pe raza județului Constanța. O parte dintre angajați au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, alții la Spitalul Militar, la Spitalul Medgidia, Mangalia, Ambulanță etc. Deci, efectiv, repartizați peste tot. Acum, salariații nu știu ce vor face, pentru că zilele acestea le-au expirat contractele, detașările.

Referitor la această situație, directorul SCBI, dr. Claudia Cambrea, ne-a declarat următoarele: „Pentru personalul angajat doar pe perioada pandemiei, pe perioadă determinată, vor înceta contractele de muncă. În acest moment, activitatea în clădirea principală a spitalului este încă suspendată şi nu avem posibilitatea de angajare a unui număr mai mare de angajaţi, comparativ cu perioada anterioară pandemiei de Covid-19. Pentru personalul pe perioadă nedeterminată sunt două posibilități pe care le analizăm împreună cu autoritățile locale și centrale și trebuie să decidem, în cel mai scurt timp, care este cea mai bună soluție”, a precizat managerul.

Din cauza situaţiei iscate, mulţi angajaţi s-au adresat Sindicatului Sanitas, pentru a-i ajuta, întrucât nu vor să rămână fără un loc de muncă, mai ales în sezonul rece, când facturile la întreţinere şi utilităţi sunt enorme. Ce doresc aceşti oameni? Potrivit președintelui sindicatului, Nicolae Manea, cei care au ceva de spus se împart în două categorii de salariați: cei angajați pe perioadă nedeterminată și cei angajați pe Legea 55, pe perioadă determinată, pe timpul pandemiei de coronavirus. Din păcate, cei care au fost încadrați în muncă pe legea mai sus amintită au primit, în urmă cu câteva zile, decizii de încetare a raporturilor de muncă.

Detaşările angajaţilor expiră. Ce vor face mai departe

„Noi, Sanitasul, am făcut tot ce a depins de noi pentru salariați, dar și pentru spital, desigur, în măsura competențelor noastre. Oamenii au cerut sprijin, am discutat cu ei, dar și cu avocatul nostru. Legea privind angajarea personalului intrat în unități de asistență socială, de exemplu, pe Legea 55, este la autorizare și nu a intrat în vigoare, deci posibilitățile de a-i ajuta sunt extrem de limitate. Nu putem să-i ajutăm. În plus, nu sunt ai noștri. Cu toate acestea, facem tot ce putem, astfel încât să le oferim niște informații de la persoane avizate, clare și pertinente. Acum, eu voi discuta cu ei, le voi prezenta punctul de vedere al avocatului și să vedem cât de repede va fi promulgată legea. Oricum, sunt foarte multe lucruri care nu le pot da câștig de cauză, dar vom vedea ce se întâmplă.

Referitor la cealaltă categorie de personal, angajații pe perioadă nedeterminată, despre ei s-a discutat în urmă cu două zile la Prefectură. Se așteaptă joi, 17 martie, un termen de la Primăria Constanța, privind un orizont de finalizare a lucrărilor pe demisol, parter și etajul I, în așa fel încât să putem discuta de anumite soluții referitor la personalul acesta, care este al unității sanitare. Noi insistăm și facem tot ce ține de noi, pentru că, dacă se pierde chiar și un om din această echipă, spitalul are foarte mult de suferit. Chiar dacă spitalul va fi dotat cu aparatură de ultimă generație, va fi renovat, acolo trebuie să lucreze o echipă, care este formată atât din parte medicală, cât și administrativă. Deja au început să plece oameni. Directorul economic a plecat, mai sunt sigur și alte persoane care au cedat presiunilor, pentru că despre asta este vorba, o presiune imensă atât pe umerii celor care sunt detașați, cât și pe umerii celor care au rămas acolo să își desfășoare activitatea. Să sperăm că vom primi o veste bună și că lucrurile vor fi rezolvate în cel mai scurt timp”, a declarat Manea, pentru „Cuget liber”.

Precizăm că, la acest moment, sunt detașate 87 de persoane, a căror detașare le încetează în cursul zilei de 17 martie. „Eu sunt convins că toată lumea face toate eforturile necesare, doar că ele trebuie făcute mult mai rapid, pentru că situația este dramatică, atât pentru salariații spitalului, cât și pentru populație”, a adăugat liderul de sindicat. 



Comentează știrea

fani
16 martie 2022
spitalul ars

In subordinea cui este Spitalul Clinic de Boli Infectioase ? Acolo-i rezolvarea

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8642 secunde