Asaltat de universități de renume din SUA, David Popovici s-a decis. „Am făcut alegerea potrivită”

189
Asaltat de universități de renume din SUA, David Popovici s-a decis. „Am făcut alegerea potrivită” - popovici-universitate-1689161402.jpg

Articole de la același autor

David Popovici (18 ani) se pregătește pentru Campionatele Mondiale de Natație, care au loc la Fukuoka, Japonia, din 14 iulie. Recent, românul a câștigat două medalii de aur la Sette Colli, competiție de natație găzduită de Roma. Românul s-a impus la 100 și 200 de metri liber. Până la competiția din Japonia, David Popovici a făcut un anunț important despre viitorul său. Din toamnă, el va fi student la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti.

Jurnaliştii americani de la NBC au dezvăluit că trei dintre cele mai importante universităţi din SUA i-au făcut oferte lui David Popovici. Este vorba despre Stanford, University of California şi University of Texas.

„Oficial, din toamnă voi fi student la Universitatea din Bucureşti. Am ales Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (FPSE) a Universităţii din Bucureşti pentru că simt că am o înclinaţie spre acest domeniu şi pentru că ştiu că cel mai bun mediu de formare este cel în care ai familia şi prietenii aproape. Ne vedem, din toamnă, în campusul Universităţii din Bucureşti din Panduri. Sunt sigur că am făcut alegerea potrivită şi sunt bucuros că, în paralel cu activitatea academică, voi beneficia şi de sprijin în atingerea de noi performanţe în domeniul care mi-a adus cele mai frumoase realizări, înotul. Îmi doresc ca cei trei ani de facultate la FPSE să mă surprindă prin diversitatea cunoştinţelor dobândite la UB, prin modul în care profesorii vor aborda domeniul de care sunt pasionat şi, poate cel mai important lucru, îmi doresc să cunosc oameni cu care să creez legături cât mai puternice, de calitate”, a scris David Popovici, pe Facebook.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3813 secunde