Fotbal / FRF solicită amânarea cu cel puţin un an a Ordinului nr. 500 al ministrului Sportului

118
Fotbal / FRF solicită amânarea cu cel puţin un an a Ordinului nr. 500 al ministrului Sportului - 1-1657444649.jpg

Articole de la același autor

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat că nu poate aplica ordinul ministrului Sportului, Eduard Novak, privind obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competiţiile naţionale în sporturile de echipă şi a solicitat în acelaşi timp amânarea impunerii lui cu cel puţin un an.

„Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a solicitat în cel mai scurt timp posibil o clarificare dacă ponderea de participare impusă prin Ordinul nr. 500, respectiv minimum 40% se referă la totalul de sportivi participanți la competițiile sportive naționale oficiale, la sporturile de echipă, cum este menționat atât în art. 1 al actului anterior menționat, precum și cum rezultă din definiția sintagmei pondere de participare regăsită în cuprinsul art. 4, teza a doua, din Anexa la Ordinul 500, procent minim de sportivi de performanță români care participă la competițiile sportive naționale oficiale, sau la lotul de jucători înscriși în raportul de arbitraj în conformitate cu prevederile art. 6 din Anexa, respectiv participanți care pot evolua în teren pe parcursul unui meci, pentru fiecare echipă ori o eventuală a treia variantă.

În ceea ce privește fotbalul, numărul de jucători participanți la competițiile sportive oficiale pentru un anumit club este total diferit de numărul de jucători care pot evolua în teren pe parcursul unui meci, pentru fiecare echipă. Astfel, dacă în prima variantă ne putem gândi la întreg lotul de jucători al unui club, în cea de a doua variantă analiza conduce spre lotul de jucători înscris în raportul de arbitraj sau cei 11 jucători titulari și un număr de 5 rezerve din totalul celor aflați pe banca de rezerve la un anumit meci (fiind permise doar 5 înlocuiri, iar după efectuarea acestor înlocuiri, ceilalți jucători de pe banca de rezerve pierzându-și dreptul de a putea evolua în meciul respectiv). Mai mult decât atât, în comunicările publice s-a vehiculat o altă variantă de interpretare, respectiv necesitatea ca respectiva pondere de participare să fie îndeplinită de fiecare echipă în parte pe parcursul întregului meci, respectiv în orice moment al jocului, fiecare dintre echipe să aibă minim 40% dintre jucătorii din teren sportivi români (deci minim 5 jucători în cazul fotbalului).

Impunerea acestui ordin a fi aplicabil cu începere din sezonul 2022-2023 determină nu doar încălcarea principiului predictibilității, astfel încât cluburile participante în competițiile fotbalistice să fie în imposibilitatea da a-și adapta strategia transferurilor și legitimărilor, în special, a formării lotului de jucători pentru noul sezon, în general, conform noilor norme despre care acestea nu au avut cunoștință până astăzi!

De asemenea, un alt principiu afectat în situația aplicării Ordinului mai sus menționat începând cu jocurile din sezonul 2022-2023 este cel al stabilității contractuale, cluburile având în desfășurare contracte cu sportivi de nationalități diferite, mulți dintre acești jucători nefiind de naționalitate română, dar având statut de comunitari și, implicit acești sportivi nu pot avea un tratament diferit fata de sportivii de naționalitate română, iar încetarea intempestivă a unor astfel de contracte sau neutilizarea unor astfel de jucători exclusiv pentru motivul limitei menționate în cuprinsul Ordinul pot genera litigii și efecte patrimoniale importante în sarcina cluburilor și, pe cale de consecință, în sarcina federațiilor sportive naționale și chiar a Ministerului Sportului, în cazul unor soluții defavorabile în instanțele de judecată.

În concluzie, Federația Română de Fotbal solicită amânarea aplicării efectelor Ordinului în cauză pentru cel puțin un sezon competițional. Același lucru a fost transmis și domnului ministru Eduard Novak, personal, de către președintele Răzvan Burleanu, în cadrul consultării avute pe acest subiect, când președintele FRF i-a comunicat domnului ministru Novak, la solicitarea acestuia, că numărul străinilor din Liga 1 este de aproximativ 35% din numărul total de fotbaliști legitimați. Acesta fiind singurul subiect dezbătut pe această temă.

Având în vedere timpul scurt avut la dispoziție de la data publicării în Monitorul Oficial, 08.07.2022, a Ordinului nr. 500 raportat la clarificările pe care le considerăm necesare, dar și data desfășurării primului meci al noului sezon competițional, Supercupa României, respectiv 09.07.2022, Federația Română de Fotbal se află în imposibilitatea obiectivă de a aplica, cel puțin pentru moment, actul în discuție”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal.

Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.3014 secunde