Fotbal / FRF va analiza impactul obligativităţii unei ponderi de 40% a jucătorilor români asupra competiţiilor

158
Fotbal / FRF va analiza impactul obligativităţii unei ponderi de 40% a jucătorilor români asupra competiţiilor - 1-1657198099.jpg

Articole de la același autor

Federația Română de Fotbal (FRF) a luat act de declarațiile făcute, joi, 7 iulie, de ministrul Sportului, Carol Eduard Novak.

„După ce m-am sfătuit cu toate federaţiile sportive, am emis un ordin de ministru privind ponderea de participare a sportivilor de performanţă români la nivel de seniori şi juniori la toate competiţiile sportive naţionale oficiale.

Astfel, începând cu sezonul competiţional 2022-2023 această pondere nu poate fi mai mică de 40% din totalul sportivilor participanţi care pot evolua în teren pe parcursul unui meci pentru fiecare echipă. Deci minimum 40% dintre sportivii prezenţi pe teren în timpul meciurilor oficiale trebuie să fie români”, a declarat Eduard Novak.

„Federația Română de Fotbal solicită textul ordinului de ministru înainte de publicarea în Monitorul Oficial pentru a identifica impactul asupra competițiilor fotbalistice organizate la nivel național.

Ulterior, dacă va fi cazul, va cere clarificări suplimentare Ministerului Sportului”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal.

Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.6815 secunde