Handbaliştii de la CSM Constanţa au produs surprinza în Sala Sporturilor şi au scos Dinamo din Cupa României

189
Handbaliştii de la CSM Constanţa au produs surprinza în Sala Sporturilor şi au scos Dinamo din Cupa României - fond-csm-dinamo-1681386649.jpg

Articole de la același autor

Sferturile de finală ale Cupei României la Handbal Masculin le-au adus faţă în faţă pe CSM Constanţa şi Dinamo Bucureşti.

Campioana României s-a deplasat la malul mării, acolo unde avea să întâlnească echipa antrenată de George Buricea, chiar în Sala Sporturilor.

Cu o atmosferă electrizantă făcută în tribune de spectatori, CSM Constanţa s-a ridicat peste nivelul aşteptărilor şi a făcut un meci senzaţional.

Chiar dacă antrenorul George Buricea a fost suspendat şi a stat în tribună, constănţenii s-au mobilizat perfect şi au luptat până la capătul meciului.

A fost 34-32 (16-14 la pauză), după o evoluție de pus în ramă pentru echipa antrenată de Buricea și Ionuț Pușcașu, care a dat 100% pe teren, în fața unui public admirabil, la Sala Sporturilor. Dani Vasile a făcut minuni, apărând inclusiv cu fața câteva mingi grele și marcând două goluri din poartă în poartă.

Au mai jucat Rusu și Preda - portari, Ilie 7 goluri, Andrei 5, Drăgan 4, Stankovic 4, Brasseleur 4, Komogorov 2, Chikovani 2, Nikolic 2, Caba 1, Ravnic1.

În urma acestei superbe victorii, CSM Constanţa s-a calificat în Final Four-ul Cupei României, acolo unde a devenit principala favorită la cucerirea mult râvnitului trofeu.

Dinamo, campioană cu victorii pe linie, a început mai bine partida. A condus și cu 4 goluri în prima parte, apoi s-a prăbușit. Defensiva dobrogenilor a funcționat perfect, linia de 9 metri a lovit din toate unghiurile, iar CSM a obținut o calificare senzațională.

Ultimele minute au fost pline de nervi. Negru și Ghionea, extremele lui Dinamo, au primit eliminări de două minute pentru două aruncări consecutive în fața portarului Dan Vasile. Goalkeeperul gazdelor a reușit inclusiv să înscrie, din poartă în poartă, și a liniștit finalul.

Tabela s-a oprit la 34-42, iar Constanța răzbună eșecul din campionat, 29-33. Atunci s-a lăsat cu scandal și cu acuzații la adresa arbitrajului. Acum, Xavi Pascual a recunoscut cu mult fair-play superioritatea adversarilor: s-a dus imediat și i-a îmbrățișat pe cei din staff-ul adversarilor.

O victorie bine meritată a constănţenilor, care s-au autodepăşit în faţa unei echipe a celor de la Dinamo care a făcut recent furori în Liga Campionilor.

Formaţia din Constanţa nu s-a lăsat impresionată de forţa adversarului şi şi-a jucat şansa până la final.

Imediat după ultimul fluier al centralilor, George Buricea a sărit din tribună pe parchet pentru a sărbători alături de elevii săi.

Este satisfacţia unui antrenor care a primit multe etape de suspendare în urma unor neînţelegeri cu arbitrii în meciurile disputate anterior.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5092 secunde