Răzvan Pîrcălabu: „Mergem la Europenele de Lupte de la Zagreb cu gânduri de victorie”

305
Răzvan Pîrcălabu: „Mergem la Europenele de Lupte de la Zagreb cu gânduri de victorie” - lupte-europene-1681386686.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele Federaţiei Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că delegaţia României pleacă cu gânduri de victorie la Zagreb, acolo unde între 17 şi 23 aprilie se vor desfăşura Campionatele Europene de lupte.

Acesta a menţionat că nu a impus obiective sportivilor având în vedere că principala ţintă din acest an o reprezintă participarea la Campionatele Mondiale din toamnă, competiţie criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Mergem la Europenele de la Zagreb cu gânduri de victorie. Aşteptări sunt, ca la orice competiţie importantă, cât mai multe medalii, dar în primul rând atitudine şi o comportare cât mai dârză din partea sportivilor noştri. Sunt Campionatele Europene, este adevărat, dar obiectivul nostru principal de anul acesta sunt Campionatele Mondiale din luna septembrie unde vor fi şi calificări pentru Jocurile Olimpice de la Paris, pentru că este o competiţie criteriu de calificare. Aşa că la Zagreb obiectivul este ca sportivii să se lupte cât mai bine. Nu le punem obiective personale. Dar sunt sigur că echipa României va realiza ceea ce ne dorim toţi. Important este ca sportivii să fie relaxaţi şi să meargă acolo cu inima deschisă şi să facă cele mai bune meciuri ale lor. Iar apoi sigur că vor veni şi rezultatele”, a spus preşedintele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7541 secunde