Naţionala are prioritate! HC Dobrogea Sud, antrenamente în formulă incompletă

400
Naţionala are prioritate! HC Dobrogea Sud, antrenamente în formulă incompletă - 1-1647261759.jpg

Articole de la același autor

Chiar şi în formulă incompletă, HC Dobrogea Sud şi-a continuat antrenamentele la Sala Sporturilor, unde va juca, pe 27 martie, contra nou-promovatei CSM Alexandria, în etapa a 22-a a Ligii Naţionale. Campionatul este întrerupt pentru a face loc acţiunilor loturilor naţionale.

Antrenorul George Buricea nu-i va avea la pregătire, timp de aproape zece zile, pe internaţionalii Dani Vasile şi Gabriel Ilie, care s-au alăturat lotului tricolor.

Săptămâna aceasta, România va susţine meciurile de baraj cu Macedonia de Nord, din campania de calificare la Campionatul Mondial din 2023. Reprezentativa antrenată de Xavier Pascual are o misiune dificilă la Skopje, pe 17 martie, dar şi două zile mai târziu, în meciul retur din Sala Dinamo.

Tricolorii s-au reunit la Bucureşti, unde şi-au instalat cartierul general la Sala Dinamo, staff-ul tehnic fiind nevoit să efectueze schimbări de ultimă oră.

Iată componenţa lotului: Dani Vasile, Ionuţ Iancu, Sabin Constantina, Gabriel Burlacu, Adrian Rotaru, Alexandru Bucătaru, Gabriel Cumpănici, Tudor Botea, Călin Căbuţ, Gabriel Dumitriu, Roland Thalmaier, Cristian Ghiţă, Robert Militaru, Călin Dedu, Dan Racoţea, Valentin Ghionea, Octavian Bizău, Nicuşor Negru, Gabriel Ilie, Bogdan Mănescu, Eduard Iordachi, Ianus Dumitrescu.

Dacă va trece de Macedonia de Nord, România va întâlni Cehia în turul al doilea al barajului, primul meci fiind programat în deplasare, pe 13/14 aprilie, iar returul, pe teren propriu, pe 16/17 aprilie. Câştigătoarea se va califica la turneul final al Campionatului Mondial din 2023, găzduit de Suedia şi Polonia.

De asemenea, un alt jucător al Dobrogei Sud, interul stânga Marin Vegar, a fost convocat la naţionala Bosniei-Herţegovinei, pentru „dubla” cu Grecia, din aceeaşi fază play-off a calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2023.

XXX

În schimb, George Buricea îi are din nou la pregătire pe jucătorii de la naţionala de tineret. Gabriel Preda, Ionuţ Stănescu şi Andrei Bruj s-au întors la Constanţa după aproape două săptămâni, perioadă în care au evoluat pentru reprezentativa Under 20 a României la un turneu amical în Egipt.

După un stagiu de pregătire la Izvorani, între 4 şi 8 martie, România a jucat cu Bahrain (scor 25-23) şi Egipt (scor 28-39, respectiv 29-30), în turneul de la Cairo. Echipa României este antrenată de Daniel Anca, Raul Marian şi Daniel Apostu.

„Astfel de turnee sunt foarte importante, mai ales după anii aceştia în care competiţiile internaţionale s-au desfăşurat în condiţii uneori foarte dure. Pentru unii dintre jucători, meciurile cu Bahrain şi Egipt au reprezentat premiere din punctul de vedere al emoţiilor care vin cu partidele internaționale”, a declarat antrenorul federal Iulian Stamate, cel care a condus delegaţia României în Egipt.

Foto: Facebook / Handbal Club Dobrogea Sud

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.533 secunde