Primăria Cumpăna a oferit echipamente pentru fotbaliştii juniori din cadrul clubului din localitate

226
Primăria Cumpăna a oferit echipamente pentru fotbaliştii juniori din cadrul clubului din localitate - cumpana-echipamente-1697202297.jpg

Articole de la același autor

Administraţia locală din Cumpăna, împreună cu câţiva agenţi economici din localitate, dar şi din Constanţa, au oferit echipamente noi de joc pentru micuţii fotbalişti din cadrul Clubului Sportiv Victoria Cumpăna. Anunţul a fost făcut chiar de reprezentanţii Primăriei Cumpăna.

„Oameni cu suflet mare, sunt încă odată alături de sportivii comunei Cumpăna. 100 de copii legitimați în cadrul Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, au primit noi echipamente de joc. Cei mai mici fotbaliști ai grupelor de juniori antrenate de Vasilică Cristocea și Cristian Șchiopu, se vor prezenta pe teren la meciurile viitoare în noi echipamente de cea mai bună calitate. Toate acestea au fost posibile datorită gestului lăudabil al unor agenți economici din comuna Cumpăna și municipiul Constanța, care au dorit să sprijine excelența în sport. În numele sportivilor și al părinților, primarul Mariana Gâju și viceprimarul Florin Neagu, împreună cu domnul Ion Răuță, directorul Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna și al domnilor consilieri locali Valeriu Petcu și Ionuț Vîlcescu (membri în consiliul director al clubului) dar și al antrenorilor, mulțumesc sponsorilor pentru momentele de bucurie și sprijinul permanent oferit sportului cumpănean!”, au transmis reprezentanţii Primăriei Cumpăna.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.915 secunde