Record stabilit de Frontiera Tomis Constanţa. 12 ediţii consecutive ale Cupei României la Oină, câştigate

357
3 min citire
Record stabilit de Frontiera Tomis Constanţa. 12 ediţii consecutive ale Cupei României la Oină, câştigate - fond-oina-bun-1690890229.jpg
De departe cea mai galonată echipă de după evenimentele din decembrie 1989, A.C.S. Frontiera Tomis Constanța reușește să doboare noi recorduri în întrecerile naționale de oină. La recent încheiata ediție a Cupei României pentru seniori de la Cumpăna, Frontiera a câștigat al 18-lea trofeu, dintre care 12 ediții consecutiv, reușind să depășească recordul stabilit de echipa Combinatului Poligrafic Casa Scânteii București (C.P.B.) care reușea să-și adjudece 11 ediții între anii 1965 – 1975.
Pentru iubitorii de statistică Federaţia Română de Oină menţionează toate câștigătoarele Cupei României de la ediția inaugurală din anul 1955, organizată la Iași, unde triumfă în premieră Știința București: C.S. Dinamo / A.C.S. Straja București - 21 trofee, A.C.S. Frontiera Tomis / A.S. Grănicerul Constanța – 18, C.P.B. / Coresi București – 15, Reprezentativa orașului București - 4, Siretul Bacău - 3, Biruința Gherăești - 2, Betonul Roman - 1 , Avântul Curcani - 1, Victoria Dej - 1, Știința București -1.
Unul dintre cei mai buni jucători de oină din istorie, Gheorghe Drăghici (născut pe 30.05.1945), a dorit să ofere o declaraţie pentru Federaţia Română de Oină.
Eu am atins venerabila vârstă de 78 de ani și mă pot pronunța asupra unor aspecte ale oinei. Am făcut parte din echipa Combinatului Poligrafic care stabilea un record la acea dată, 11 ediții de Cupa României câștigate la rând. Asta după ce am activat 2 ani la Dinamo, unde de asemenea am ieșit campion național. De fapt, cronicarii ziarului Sportul scriau la acea vreme că eu, Gheorghe Drăghici – supranumit mașina de pase, a părăsit pe Dinamo ca să o poată bate ca adversar. Salut performanța celor de la Constanța, de a stabili un nou record, dar trebuie să spun, fără a supăra pe nimeni, că ceea ce se joacă acum este departe de calitatea jocurilor de oină dinainte de 1989. Să poți câștiga un campionat sau o Cupă a României pe vremuri era deosebit de greu, erau turnee de zone, pe regiuni etc. De exemplu la București era o rivalitate deosebită între formații, toate fiind formate din jucători excelenți", a declarat acesta.
Căpitanul formației Frontiera Tomis, Mihai Georgescu, care în curând va împlini 50 de ani, ne-a declarat:
„De când m-am transferat la echipa din Constanța am adunat 16 ediții câștigate de Cupa României, trofee care se adaugă altor 6 cucerite cu fosta mea formație Straja București. Mă bucur de performanța pe care am stabilit-o, este meritul întregii echipe, dar și al conducerii Gărzii de Coastă. Eu am o vorbă, imnul se cântă doar la locul întâi. Acest lucru
l-am transmis mereu mai tinerilor mei colegi de echipă și mă bucur că reușim împreună să triumfăm la competiții. Eu am prins puțin din competițiile extrem de echilibrate dinainte de anul 1989, dar este o realitate faptul că nivelul era unul diferit. Dar, noi, ne bucurăm că ducem tradiția oinei mai departe și sunt semne încurajatoare în acest sens”, a spus acesta.
Președintele Federației Române de Oină, constănţeanul Nicolae Dobre, a salutat performanța echipei constănțene, alături de aprecieri pentru toate echipele care au triumfat de-a lungul anilor în Cupa României. „Apreciem eforturile tuturor echipelor de a onora participarea în cadrul unei competiții aparte, cum este Cupa României, cu un aport special pentru cluburile din Constanța, București, Curcani sau Gherăești care și-au trecut numele printre câștigătoare în decursul istoriei. Felicit Frontiera Tomis pentru recordul nou stabilit. Noi ca și federație ne bucurăm că suntem pe drumul cel bun în revigorarea oinei și consider că există premisele pentru un viitor strălucit al sportului nostru național", a spus Nicolae Dobre.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0426 secunde