Salbă de medalii pentru CS Farul, la Gymnasiadă
468
Articole de la același autor
Câți bani a obținut Viitorul Constanța pe Ianis Hagi?
11 Iulie 2016
În perioada 11-18 iulie, la Trabzon (Turcia), a avut loc cea de-a 16-a ediție a Gymnasiadei, competiție aflată sub egida Federației Internaționale a Sportului Școlar, unde au fost prezenți pentru prima dată în istorie și "școlari" din România.
Echipa feminină de gimnastică artistică, formată din Maria Holbură, Carmen Glăvan, Anda Butuc, Carmen Ghiciuc și Ioana Crișan, a reușit să câștige argintul în proba pe echipe. Tot argint a obținut și sportiva de la CS Farul Constanța, Maria Holbură la sol, Anda Butuc, la bârnă, Ioana Crișan, la sărituri, și Carmen Ghiciuc, la paralele.
Unica medalie de bronz a fost câștigată de Ioana Crișan, la individual compus.
Tot la Gymnasiadă, aerobicii de la CS Farul s-au ridicat la înălțimea rezultatelor înregistrate de gimnastica artistică. Astfel, Ștefan Huștea a cucerit medalia de aur la individual și s-a clasat pe locul trei la perechi, Andrada Zaman a terminat pe prima poziție la trio, iar Lorena Jinga a câștigat aurul la grup.
Din staff-ul tehnic al României, au făcut parte Maria Fumea, Cristiana Spânu și Cristina Dulgheroiu, care antrenează atât sportivele de la CS Farul, cât și pe cele din lotul național de senioare.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 13 Iulie 2016
Luni, 04 Iulie 2016
Luni, 27 Iunie 2016
Vineri, 15 Iulie 2016
Miercuri, 13 Iulie 2016
Marţi, 12 Iulie 2016
Joi, 07 Iulie 2016
Miercuri, 06 Iulie 2016
Miercuri, 06 Iulie 2016
Marţi, 28 Iunie 2016