Tenis: Rafael Nadal s-a retras în ultimul moment de la Indian Wells

257
Tenis: Rafael Nadal s-a retras în ultimul moment de la Indian Wells - 5642000-1709800942.jpeg

Articole de la același autor

Tenismanul spaniol Rafael Nadal s-a retras din turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California), pentru că nu se simte pregătit să joace la cel mai bun nivel, au anunţat organizatorii americani, conform AFP.

Nadal, 37 ani, care are 22 de titluri de Grand Slam în palmares, spera să-şi relanseze sezonul la cel mai înalt nivel, după ce s-a accidentat la Brisbane şi a ratat turneul Australian Open.

''Cu mare tristeţe trebuie să mă retrag de la acest incredibil turneu. Toată lumea ştie cât de mult iubesc acest loc şi cât de mult îmi place să joc la Indian Wells. Am muncit intens, am trecut în weekend un test aşa cum ştiţi (un meci demonstrativ cu Carlos Alcaraz), dar nu mă simt pregătit să joc la cel mai înalt nivel la un asemenea eveniment. Nu este o decizie uşoară, dar nu pot să mă mint şi să mint miile de fani'', a spus Nadal într-un comunicat.

Ibericul trebuia să joace joi cu canadianul Milos Raonic, iar locul lui a fost luat de indianul Sumit Nagal.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1619 secunde