Calendarul competiţional al anului 2023

Veritabil regal al gimnasticii, în luna martie, la Sala Sporturilor din Constanţa

512
Veritabil regal al gimnasticii, în luna martie, la Sala Sporturilor din Constanţa - 1-1673436703.jpg

Articole de la același autor

Federaţia Română de Gimnastică a dat publicităţii calendarul competiţional pe 2023. Astfel, o serie de concursuri foarte importante vor fi găzduite de Sala Sporturilor din Constanţa, în timp ce Mondialele de senioare vor avea loc, în toamnă, la Antwerp (Belgia).

Anul competiţional 2023 la gimnastică artistică va începe, luna viitoare, cu întrecerile Cupei Mondiale de la Cottbus (Germania; 23-26 februarie), pentru ca, în martie, componentele şi componenţii loturilor naţionale să fie prezenţi la alte două etape de Cupă Mondială, la Doha (Qatar; 1-4 martie) şi Baku (Azerbaidjan; 10-12 martie).

Tot în luna lui mărţişor, Sala Sporturilor din Constanţa îşi va deschide larg porţile pentru participanţii la Concursul Naţional pe categorii de vârstă (22-23 martie), Campionatul Naţional pe echipe şi individual al junioarelor II şi III, etapa I (24-25 martie), respectiv Festivalul regional de Gimnastică pentru Toţi (26 martie). Aşadar, va fi un veritabil regal al gimnasticii pe litoral, iar gimnastele de la CS Farul, CSM şi CSS 1 Constanţa vor intra cu siguranţă în bătălia pentru medalii.

Campionatele Mondiale de juniori vor avea loc, în perioada 28 martie - 2 aprilie, în Antalya (Turcia), iar nouă zile mai târziu, în aceeaşi locaţie, se va da startul Campionatelor Europene de senioare.

În luna iunie, după ce junioarele şi senioarele tricolore vor participa la Flanders Internaţional Team Challenge (Belgia, 1-3 iunie), cele mai mici sportive îşi vor demonstra talentul la „Steluţele Gimnasticii” (Buzău, 2-3 iunie), pentru ca, între 7 şi 10 iunie, să intre în scenă juniorii I şi II, la Campionatul Naţional pe echipe de la Ploieşti.

Marele test al anului 2023 - Campionatele Mondiale de senioare - va fi dat în toamnă (29 septembrie - 8 octombrie), în Belgia, la Antwerp, iar până la finalul anului, calitatea exerciţiilor va mai fi analizată în cadrul Campionatului Naţional individual al junioarelor I, II şi III (Deva, 3-5 noiembrie) sau Cupei României (9-10 decembrie), oraşul gazdă al competiţiei ce va încheia stagiunea urmând a fi stabilit într-o viitoare şedinţă de Birou Federal.

XXX

Şi aerobicii de la CS Farul, CSM şi CSS 1 Constanţa, mulţi dintre ei componenţi ai loturilor naţionale, vor avea parte de adrenalină în acest sezon.

Prima etapă de Cupă Mondială se va desfăşura la Maia (Portugalia; 10-12 aprilie), iar Constanţei i-a revenit onoarea de a fi gazda, între 26 şi 28 octombrie, a Campionatului Naţional.

Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Maribor (Slovenia; 23-29 iulie), World Gymnaestrada 2023 Amsterdam (Ţările de Jos; 30 iulie - 5 august) sau Săptămâna Europeană a Sportului (23-30 septembrie) sunt alte evenimente importante în care vor fi implicaţi gimnaştii şi gimnastele din Constanţa.

„Cuplajul” Campionat Naţional al reprezentativelor de club - Campionat Naţional individual Open „RomGym Trophy” la gimnastică artistică este programat la Bucureşti, între 31 august şi 3 septembrie, iar pe final de stagiune (25-26 noiembrie), junioarele vor merge la Top Gym de la Charleroi (Belgia).

Foto: Facebook / Federaţia Română de Gimnastică / Dan Bodea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4367 secunde