Articole scrise de

Ada CODĂU

Ultima ştire adaugata : Vineri, 13 Mai 2011.
24 August 2009
Aleșii locali constănțeni se reunesc, vineri, 28 august, în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local Municipal. Pe ordinea de zi a ședinței se află 43 de proiecte de hotărâre, însă pe CD-urile puse la dispoziția con-si ...
24 August 2009
Un proiect interesant inclus pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Local Municipal Constanța, eveniment care va avea loc vineri, 28 august, este cel privind apro-barea "Planului de acțiune privind reducerea zg ...
24 August 2009
Aleșii locali democrat-liberali din Consiliul Local Municipal Constanța ar putea susține o conferință de presă al cărei subiect va fi reprezentat de contractarea serviciilor de publicitate de sute de mii de euro de către ...
24 August 2009
În pofida faptului că, după tensiunile iscate între conducerea Gărzii de Mediu Constanța și șeful administrației publice locale din Valu lui Traian, a fost lansată infor-mația potrivit căreia PD-L Constanța vrea să își r ...
22 August 2009
A patra ediție a Școlii de Vară "Comunități românești și identitate europeană" și-a deschis oficial porțile, vineri după amiază, la Eforie Sud, în prezența șefului statului, Traian Băsescu, a ministrului Tineretului și S ...
22 August 2009
Șeful statului, Traian Băsescu, a afirmat vineri după amiază, la Eforie Sud, că fratele său, Mircea Băsescu, "a semnat pentru o firmă și a fost înregistrat în alta". Declarațiile președintelui au fost făcute la o zi după ...
MAE
Stire din Politică-Administrație : Școala de Vară "Comunități românești și identitate europeană" se lansează oficial, astăzi, la Eforie Sud
21 August 2009
În perioada 20-26 august, Departamentul pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe derulează, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului și sub patronajul Președinte ...
21 August 2009
Fostul director al Agenției de Protecție a Mediului Constanța și, pentru o perioadă de câteva luni, fost europarlamentar, democrat-liberalul Adrian Manole va fi numit la conducerea Zonei Libere Constanța Sud Basarabi, su ...
21 August 2009
Cel mai recent număr al "Dilemei vechi" se numește "Mitică". Mai exact, "E destul atâta: MITICĂ". Asta e ceea ce în "Dilema veche" se numește "tema săptămânii". Sugestiv, nu-i așa?!? În argument, e lansată o întrebare re ...
14 August 2009
Atunci când, în decembrie, "coaliția" de guvernare a semnat așa numitul "pact pentru România", am crezut că e doar episodul pilot dintr-un incest odios, de un prost gust desăvârșit, dar care - am greșit sperând asta - nu ...
Stire din Politică-Administrație : Din 226 de agenții guvernamentale vor rămâne doar 107
06 August 2009
Premierul Emil Boc a anunțat aseară, după ședința de Guvern, că în urma analizelor s-a decis desfiin-țarea, comasarea și restructurarea agențiilor din subordinea Executi-vului. Concret, potrivit primului ministru, din ce ...
Stire din Politică-Administrație : "Am ajuns în PSD pentru că aveam mai multe cămăși roșii"
06 August 2009
Fost candidat la alegerile generale pe Colegiul 2 la Senat, susținut de PSD, actual prefect al Constanței, Liviu Brăiloiu consideră că, în județ, coaliția de guvernare funcționează. Mărturisește că, de la preluarea manda ...
06 August 2009
Dacă aș avea în fiecare seară cinci minute, aș sparge parbrizul mașinii de sub geamul meu, din moment ce alarma sună isteric, agasant, de jumătate de oră, iar proprietarul nu se sinchisește să coboare. Deși e acasă. Sau ...
Stire din Politică-Administrație : Mandatul de primar al lui Radu Mazăre s-a blocat în hârtii
# ANI l-a declarat incompatibil pentru că a fost concomitent primar și administrator de firmă # Mazăre se justifică invocând o eroare materială veche de 11 ani: "Registrul Comerțului a greșit, nu eram eu administrator, c ...
04 August 2009
Aleșii locali din comuna constănțeană Tuzla au aprobat ieri, în cadrul ședinței ordinare a lunii august, proiectul de hotărâre ce vizează acordarea premiilor de excelență elevilor și cadrelor didactice din localitate. Co ...
Stire din Politică-Administrație : Cenzura față cu reacțiunea. Marcă Nistorescu. Cornel Nistorescu
04 August 2009
Concedierea, în cursul zilei de ieri, a ziaristului Cristian Pătrășconiu, senior editor la "Cotidianul", de către noul director, Cornel Nistorescu, a scandalizat jurnaliștii de la publicația mai sus amintită și nu numai, ...
04 August 2009
Tensiune, divergențe de opinii și toate premisele unui conflict interetnic. Acestea sunt, după incidentele de sâmbătă din comuna constănțeană Mihail Kogălniceanu, coordonatele scandalului care pare să ia amploare între e ...
Stire din Diverse : 65 de ani de la Holocaustul Romilor
03 August 2009
Victimele de origine sinti și romă ale Holocaustului (numit "Pharraimos" în limba romani, ceea ce se traduce ca "tăiere, fragmentare, distrugere") au fost comemorate ieri, 2 august, la nivel internațional. Potrivit unui ...
Stire din Politică-Administrație : Consiliul Local Tuzla se reunește, azi, în ședința ordinară a lunii august
03 August 2009
Aleșii locali din Tuzla se reunesc astăzi în ședința ordinară a lunii august. Evenimentul are loc, așa cum s-au obișnuit aleșii locali din comuna constănțeană, dis-de-dimineață, mai exact la ora 8:30, la Căminul Cultural ...
03 August 2009
Democrat-liberalul Senol Zevri, director coordonator al Agenției de Protecție a Mediului Constanța și responsabil al Colegiului uninominal numărul 2 în cele mai recente campanii electorale (n.r. - campania pentru alegeri ...
01 August 2009
Potrivit agenției de presă HotNews, Primăria Constanța, la cârma căreia se află pesedistul Radu Mazăre, a contractat, de la începutul acestui an, servicii de publicitate de peste 800.000 de euro. Contractele au fost câșt ...
Stire din Politică-Administrație : Forumul Democrat German a inaugurat, ieri, o placă memorială pentru strămoșii nemți din Nisipari
31 Iulie 2009
Forumul Democrat German din Constanța a inaugurat, ieri, la Nisipari, o placă memorială în amintirea nemților care, în perioada 1922 - 1940, au trăit în această localitate. Evenimentul a avut loc la biserica ortodoxă din ...
31 Iulie 2009
Aleșii locali democrat-liberali au criticat dur, în cadrul unei conferințe de presă susținute ieri, activitatea actualei administrații locale din Medgidia, referindu-se aici atât la primarul liberal Marian Iordache, cât ...
30 Iulie 2009
Ziua Imnului Național al României a fost sărbătorită, ieri, și la Constanța. La evenimentul organizat de Comandamentul Flotei în parteneriat cu Prefectura Constanța, în fața Instituției Prefectului Constanței, au partici ...

Cele mai accesate ştiri

Pagina a fost generata in 0.1268 secunde