Articole scrise de

Mircea GHIȚĂ

Ultima ştire adaugata : Luni, 15 Iunie 2026.
23 August 2022
În momentul în care PNL ar demonstra că nu este un partener corect și nu ia decizii în favoarea românilor, acesta poate fi unul dintre motivele pentru care PSD spune: „Domnule, așa nu putem să mergem înainte”, declară la ...
23 August 2022
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, și viceprimarul Ionuț Rusu au primit marţi vizita ministrului Tineretului și Sportului, Carol-Eduard Novák, în contextul lansării strategiei Clubului Sportiv Municipal Cons ...
23 August 2022
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat luni că nu vor mai exista niciun fel de discuţii cu Moscova în cazul în care autorităţile ruse vor pune în scenă o mascaradă de proces împotriva prizonierilor ucrainen ...
23 August 2022
În comuna Grădina continuă lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor extravilane în sistemul național de cadastru și carte funciară, inițiate de Unități Administrativ-Teritoriale, prin Programul Național de Cada ...
23 August 2022
Administraţia locală din Constanţa încearcă să facă totul pentru ca elevii să se întoarcă în noul an şcolar într-un mediu cât mai curat şi mai sigur. Astfel, la propunerea viceprimarului Florin Cocargeanu, se desfăşoară ...
22 August 2022
Marius Budăi - ministrul Muncii a anunțat, luni, că PSD pregătește un nou pachet social pentru persoanele defavorizate, măsuri care vor cuprinde și majorarea pensiilor, potrivit Realitatea.net„Eu am spus foarte clar că n ...
22 August 2022
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a discutat, luni, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a Fondului Proprietatea, cu această ocazie fiind analizată evoluţia investiţiilor gestionate de FP şi a fost prezentat stadiul pregătiril ...
22 August 2022
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, trebuie să vină, până la data de 1 septembrie, cu un act normativ care să reglementeze perioada în care energia este deja vândută, precum şi perioada următoare, a declarat, luni, preşe ...
22 August 2022
Într-o lume în care tot mai mulţi copii preferă să folosească telefoane smart, tablete sau alte gadget-uri, sunt alţii care sunt dornici să iasă afară sub razele soarelui şi să se joace în diferite moduri.Pentru asta, în ...
Pe timp de vară, şi mai ales în perioadele caniculare, insolaţia reprezintă o situaţie de urgenţă în care viaţa persoanei afectate poate fi pusă în pericol. În zilele toride, temperatura corpului poate ajunge la 40 de gr ...
22 August 2022
India are stocuri suficiente de grâu şi nu există planuri privind importul de cereale, a dat asigurări Guvernul, după ce presa a anunţat că autorităţile de la New Delhi intenţionează să importe grâu, transmite Reuters.Vi ...
22 August 2022
Statele Unite şi Coreea de Sud efectuează începând de luni cele mai importante exerciţii militare comune după 2018, în faţa ameninţării nucleare crescute a Coreei de Nord, a anunţat Seulul, relatează AFP.Washingtonul est ...
22 August 2022
Un tip de brânză proaspătă bulgărească din lapte de capră a câştigat premiul cel mare în cadrul ediţiei de anul acesta a Great Taste Awards, cel mai important sistem de acreditare pentru alimente şi băuturi promovat de G ...
Stire din Actualitate : Cel puţin 20 de morţi în urma unei viituri produse în estul Afganistanului
22 August 2022
Cel puţin 20 de persoane au murit, dintre care jumătate copii, în districtul Khoshi din provincia Logar (estul Afganistanului), în urma producerii unei viituri, conform unui anunţ al poliţiei afgane, transmite DPA.Alte 3 ...
22 August 2022
FC Farul Constanţa se pregăteşte să dea piept luni, de la ora 19.30, cu FC Voluntari, la Ovidiu.Constănţenii se află pe locul 5 în Superliga, cu 9 puncte, şi cu o victorie în faţa ilfovenilor ar putea ajunge pe podium. F ...
22 August 2022
Tenisul de masă românesc a reprezentat întotdeauna o forţă atunci când s-au desfăşurat Campionate Mondiale, Europene sau chiar Jocuri Olimpice. Şcoala de tenis de masă de la Constanţa este una care scoate talente pe band ...
21 August 2022
Incendiile forestiere care au devastat nordul Algeriei în ultimele zile sunt aproape toate stinse, au declarat sâmbătă pompierii, în timp ce peste 10.000 de hectare din parcul naţional El Kala au fost distruse de flăcări ...
21 August 2022
Forţele de securitate somaleze au pus capăt sâmbătă asedierii de către jihadişti Al-Shabaab a unui hotel din capitala Mogadiscio, care a durat aproximativ 30 de ore, a declarat un ofiţer somalez, relatează AFP.„Forţele d ...
21 August 2022
Japonia ia în considerare să desfășoare 1.000 de rachete cu rază lungă de acțiune, într-o încercare de a-și accentua capacitățile de contraatac împotriva Chinei, relatează Reuters, care citează Yomiuri Shimbun. Tensiunil ...
21 August 2022
Circa 62% dintre cetăţenii Germaniei sunt nemulţumiţi de guvernul cancelarului Olaf Scholz, potrivit unui sondaj realizat de institutul INSA pentru ziarul Bild am Sonntag, transmite duminică dpa.Doar 25% dintre responden ...
21 August 2022
Rusia şi-a menţinut poziţia de cel mai mare furnizor de petrol al Chinei pentru a treia lună consecutiv în iulie, cumpărătorii chinezi sporind livrările la preţuri reduse şi reducând achiziţiile mai scumpe din ţări ca An ...
21 August 2022
David Popovici a plecat spre Lima, acolo unde va concura la Campionatele Mondiale de Natație pentru juniori.După ce a câștigat două medalii de aur la Campionatul European de Natație de la Roma și a devenit cel mai rapid ...
21 August 2022
Simona Halep a ajuns la US Open, cu o săptămână înainte de startului turneului de Grand Slam desfășurat la Flushing Meadows (29 august – 11 septembrie).Patrick Mouratoglou a pus-o pe Simona Halep să efectueze sâmbătă un ...
21 August 2022
Mirel Rădoi, antrenorul celor de la CSU Craiova, a primit o veste bună înaintea returului cu Hapoel Beer Sheva din play-off-ul Conference League.După ce Paul Papp a primit cartonașul roșu la meciul tur cu Hapoel Beer She ...
Pagina a fost generata in 0.221 secunde