Toate știrile despre Radu Mazăre în ziarul Cuget Liber Online.

Radu Mazăre

Radu Ștefan Mazăre (născut la 5 iulie 1968, București), este actualul primar al Constanței, ales în 2004, fiind acum la al patrulea mandat.
935 articole cu tagul "Radu Mazăre". Ultima știre adaugata : Marţi, 31 Martie 2026.

07 Iulie 2010
Parlamentarul democrat liberal Mircea Banias atrage atenția, prin intermediul unui comunicat de presă, asupra felului în care edilul-șef al Constanței, Radu Mazăre, cheltuiește banii publici. Senatorul consideră că, din ...
07 Iulie 2010
Senatul României a început să actualizeze declarațiile de avere și de interese ale parlamentarilor, Alexandru Mazăre numărându-se printre primii demnitari ale căror averi au fost publicate pe site-ul instituției. Potriv ...
03 Iulie 2010
Primarul Constanței, pesedistul Radu Mazăre, a anunțat, vineri, că Podul IPMC "Filimon Sârbu" va fi închis traficului greu începând de joia viitoare. Mazăre a motivat decizia administrației publice locale, care a fost ad ...
24 Iunie 2010
Consilierii locali constănțeni au șanse foarte mari să nu se întrunească în ședința ordinară a lunii iunie, și asta pentru că pe ordinea de zi a evenimentul ar figura un proiect de hotărâre de rectificare negativă a buge ...
23 Iunie 2010
Deputații și senatorii constănțeni vor intra, de la 1 iulie, în vacanță parlamentară. Deși se vehiculează o sesiune extraordinară pentru Legea Educației, cei 14 parlamentari constănțeni se pregătesc, pentru moment, de o ...
22 Iunie 2010
Consiliul Județean Constanța va prelua oficial managementul asistenței medicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, Spitalul de Ftiziologie Agigea și Spitalul ...
Cuget Liber -
17 Iunie 2010
Magistrații de la Curtea de Apel București (CAB) au amânat, ieri, pentru data de 8 septembrie, procesul în care primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, este acuzat alături de alți inculpați în legătură cu atribuire ...
16 Iunie 2010
Primarul Constanței, social-democratul Radu Mazăre, a participat, ieri, la inaugurarea showroom-ului Shapir Structures din cadrul ansamblului "Locuințe ieftine pentru tineri" din cartierul Baba Novac. Evenimentul s-a con ...
16 Iunie 2010
Peste 85% dintre spitale din întreaga țară trebuie să treacă, până la 1 iulie, în administrația autorităților locale, în cadrul procesului de descentralizare a sistemului sanitar. Conform listei transmise de minister, Co ...
10 Iunie 2010
Președintele Organizației Județene a PDL Constanța, senatorul Mircea Banias, a criticat, ieri, "acțiunile Primăriei de a tăia copacii pentru a amenaja spații de parcare". Liderul democrat liberalilor de la malul mării se ...
09 Iunie 2010
Democrat liberalii constănțeni se pregătesc, până la finalul acestei veri, să-și desemneze candidații pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța. Astfel, dacă liderul Organizației Județene a PDL Constanța, senatorul ...
08 Iunie 2010
Senatorul PSD Alexandru Mazăre a dat, ieri, publicității, un comunicat de presă prin intermediul căruia face un apel la deputatul UDTTMR Aledin Amet și la deputatul UDTR Iusein Ibram pentru ca aceștia să voteze moțiunea ...
04 Iunie 2010
Democrat liberalii constănțeni au convocat, ieri după-amiază, o ședință a Biroului Permanent Local (BPL), eveniment care ar fi trebuit să aibă loc la sediul Organizației Municipale a partidului, acolo unde, însă, pedeliș ...
31 Mai 2010
Mazăre strângea cureaua lată, dar vechii lui tovarăși, cu pușca la ochi, țintesc în continuare contracte pe bani publici. Primarul ne spune că e criză și că va închide ușa vistieriei, însă, nu pentru toată lumea. Vărul ...
28 Mai 2010
Consiliul Local Municipal (CLM) Constanța a aprobat, ieri, în ședința ordinară a lunii mai, taxele și impozitele locale pentru 2011. Pe ordinea de zi a ședinței - care a început cu aproximativ o oră întârziere, grație un ...
25 Mai 2010
Consiliul Local Municipal Constanța se reunește joi în ședința ordinară a lunii mai. Pe ordinea de zi sunt incluse 18 proiecte de hotărâre, dintre care amintim proiectul privind aprobarea contului de execuție al bugetulu ...
24 Mai 2010
PDL Constanța reacționează față de declarațiile făcute, joia trecută, de primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, cu ocazia "scoaterii în lume" a noului panou din sala de conferințe a Primăriei, acolo unde figurează ...
21 Mai 2010
Primarul Constanței, Radu Mazăre, a avut, ieri, o nouă reprezentație. Un număr nou, proaspăt, în care, atât de previzibil, și-a plâns de milă. Firește! S-a definit drept eterna victimă a președintelui Băsescu, "executat" ...
21 Mai 2010
Mazăre nu renunță la ideea de a ridica noi și noi construcții în Mamaia, stațiune oricum sufocată de betoane și în care spațiul verde s-a diminuat de la an la an. Astfel, edilul-șef al Constanței a anunțat ieri, în cadru ...
20 Mai 2010
În procesul în care primarul Radu Mazăre este judecat, alături de alți inculpați, pentru retrocedarea ilegală a unor terenuri de pe litoral, s-au invocat, ieri, alte excepții. Două excepții de neconstituționalitate au fo ...
20 Mai 2010
Termenul limită până la care aleșii locali își puteau depune declarațiile de avere era, potrivit vechii legi de înființare, organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Integri-tate (ANI) data de 15 iunie. Mai n ...
Cuget Liber -
19 Mai 2010
Curtea de Apel Galați a stabilit, ieri, un nou termen de judecată în procesul intentat de primarul Constanței, Radu Mazăre, Agenției Naționale de Integritate, din cauza absenței reprezentaților ANI. Dosarul a primit un n ...
Stire din Eveniment : Primarul Radu Mazăre, din nou la judecată
19 Mai 2010
La Curtea de Apel București (CAB) va avea loc, astăzi, un nou termen de judecată în procesul în care primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, este acuzat, alături de alți inculpați, într-un dosar privind retrocedare ...
19 Mai 2010
Turiștii români și străini vor plăti din nou, vara aceasta, taxa de barieră la intrarea în stațiunea Mamaia, municipalitatea constănțeană urmând să aplice această măsură, ca în fiecare an, de altfel, mașinilor care nu su ...
18 Mai 2010
Conservatorii au început să își manifeste tot mai des nemulțumirile față de colaborarea cu PSD în urma acordului politic încheiat în aprilie 2008, fiind hotărâți să se implice în alegerile locale din 2012 pe cont propriu ...
Stire din Politică-Administrație : Ambasadorul SUA în România îl critică, din nou, pe Radu Mazăre pentru că cenzurează presa
18 Mai 2010
Guvernul american și Ambasada SUA au lansat, ieri, seria de seminarii "Making Media Matter: Increasing the Impact of Media Products", dedicate jurnaliștilor nu numai din București, ci și din Brașov, Târgu Mureș, Cluj și ...
15 Mai 2010
Noua lege de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Integritate (ANI) a fost adoptată, miercuri, cu 92 de voturi "pentru" și doar un vot "împotrivă". În calitate de cameră decizională, Senatul a fost ultima "p ...
13 Mai 2010
Alegerile interne din PDL ar putea fi amânate pentru primăvara anului viitor, motivul invocat în ședința Biroului Permanent Național (BPN) de marți fiind, se pare, legat de prioritățile economice și sociale ale momentulu ...
11 Mai 2010
Casa de proiecții și risipirea banului public Primăria Constanța, în coproducție cu firmele șmecherilor pesediști și găștilor de interese, prezintă o nouă mega- afacere, din ciclul "Ce licitații a mai făcut primarul me ...
11 Mai 2010
Sorin Greavu, administratorul Romned Port Operator, și-a anunțat, în luna august a anului trecut, intenția de a candida, din poziția de independent, la Primăria Constanța. Se caracterizează drept un "tip incomod", cu puț ...
Pagina a fost generata in 0.0724 secunde