Știri recomandate din Eveniment



23 Octombrie 2023
268
Poliţia Română a salvat, în primele nouă luni ale anului, 1.424 de persoane în urma unor calamităţi naturale, incendii, explozii, accidente grave de circulaţie şi a intervenit la peste 614.000 de solicitări ale cetăţenil ...
23 Octombrie 2023
376
Doi tineri care au comis un furt dintr-o biserică situată în oraşul Baia Sprie au fost identificaţi de poliţişti şi reţinuţi pentru 24 de ore, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cosma, scrie ...
23 Octombrie 2023
344
La data de 22 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari și Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și combaterea încălcărilor normelo ...
23 Octombrie 2023
451
În acest moment, în Sala „Remus Opreanu“, are loc o ședință, cu prezență fizică, a Colegiului Prefectural. La eveniment prezintă materiale, aferente domeniului lor de activitate, directorul Agenţiei pentru Ocuparea Forţe ...
23 Octombrie 2023
319
În perioada 20-22 octombrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 195 misiuni, cele mai multe dintre ele –140, fiind pentru acordarea pri ...
23 Octombrie 2023
332
Deşi zilele acestea de octombrie sunt similare celor de vară, nu va mai dura mult şi temperaturile vor scădea, unii dintre constănţeni fiind nevoiţi să aprindă focul în sobe. În acest context, coşurile de fum trebuie ver ...
22 Octombrie 2023
426
Un tânăr în vârstă de 22 de ani din Piteşti a rămas fără permis și a fost amendat pentru comportament agresiv în trafic, după ce a fost observat de către un echipaj al Poliţiei în timp ce folosea flashurile pentru a-i ob ...
22 Octombrie 2023
462
La data de 21 octombrie a.c., polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune cu efective mărite în orașul Hârșova și zona rurală, scopul fiind menținerea climatului de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de ...
22 Octombrie 2023
293
La data de 21 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Constanța au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea consumului de droguri sau alte substanțe interzise. Astfel, au ...
22 Octombrie 2023
312
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la incendierea unui apartament din orașul Techirghiol, la data de 21 octombrie a.c., Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județea ...
22 Octombrie 2023
296
În premieră naţională, Judecătoria Oradea a emis un ordin de protecţie pentru a ţine la distanţă un tată acuzat de violenţă socială şi spirituală asupra băieţelului său de 6 ani, pe care l-a obligat să vorbească doar ung ...
22 Octombrie 2023
13054
În perioada 18 octombrie – 5 noiembrie, tinerii care doresc să devină jandarmi se pot înscrie pentru a participa la concursul de admitere în instituţiile de învățământ postliceal ale Jandarmeriei Române, unde sunt dispon ...
Stire din Eveniment : Alerta la pompieri! Incendiu la etajul patru al unui bloc din Techirghiol
21 Octombrie 2023
1352
A fost panică în această seară, la Techirghiol, acolo unde a izbucnit un incendiu într-un apartament situat la etajul patru al unui bloc situat în centrul orașului.La faţa locului au fost alertate mai multe forţe din cad ...
21 Octombrie 2023
497
Bărbatul accidentat grav sâmbătă, în timp ce asista la Trofeul Câmpulung Muscel 2023, ultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, a decedat în urma leziunilor suferite, scrie Agerpres.Potrivit Inspectoratu ...
21 Octombrie 2023
1545
Câteva sute de persoane au participat, sâmbătă, la un protest pro-palestinian în Piaţa Universităţii din Bucureşti, fără a se înregistra incidente, scrie Agerpres.Participanţii au fluturat steaguri palestiniene şi au sca ...
21 Octombrie 2023
489
O femeie dintr-o localitate din judeţul Galaţi a sărit dintr-o maşină aflată în mers, condusă de soţul său, care a lovit-o şi a ţinut-o cu forţa în autoturism, scrie Agerpres.Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore sub ...
21 Octombrie 2023
542
Bulgaria, Turcia şi România vor lansa o operaţiune de înlăturare a minelor din Marea Neagră, scrie stiri.tvr.roAnunţul a fost făcut de ministrul bulgar al apărarii, Todor Tagarev, într-o conferinţă având că temă situaţia ...
21 Octombrie 2023
452
Un spectator care asista la Trofeul Câmpulung Muscel 2023, ultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, a fost accidentat, sâmbătă, el urmând să fie transportat cu elicopterul la un spital din Bucureşti, sc ...
21 Octombrie 2023
762
Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în Medgidia, zona Ciment. Intervin două mașini de stingere. Incendiul s-a extins la trei barăci și un adăpost de animale!
Stire din Eveniment : Prins la volan beat și fără permis! A fugit de polițiștii care l-au somat să oprească
21 Octombrie 2023
383
La data de 20 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au identificat un bărbat care a condus o autoutilitară fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind s ...
Pagina a fost generata in 0.1291 secunde