Toate știrile despre Social în ziarul Cuget Liber Online.

Social

72142 articole cu tagul "Social". Ultima știre adaugata : Sâmbătă, 04 Iulie 2026.

09 August 2021
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 44 de apeluri de urgenţă prin care se solicita intervenţia echipelor Salvamont. Potrivit Agerpres, au fost șapte apeluri pentru Salvamont Argeş, șase ...
09 August 2021
În scurt timp, elevii se vor întoarce în bănci şi până atunci este nevoie ca toate lucrările de reparaţii să fie încheiate, pentru ca ei să poată fi primiţi la şcoală în cele mai bune condiţii. Zilele trecute, viceprimar ...
08 August 2021
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 208 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (Covid- 19), 14 dintre acestea fiind la Constanţa. În intervalul 7-8 aug ...
08 August 2021
Potrivit Primăriei Constanţa, de la începutul lunii mai şi până acum, agenţii Direcţiei Generale Poliţia Locală au acţionat pe raza municipiului Constanţa, inclusiv în staţiunea Mamaia, atât pe segmentul stradal, cât şi ...
08 August 2021
Românii ocupă locul doi în Uniunea Europeană la frecvența bețiilor, potrivit Eurostat. 35% dintre concetățeni recunosc că au obiceiul să bea peste măsură cel puțin o dată pe lună. Doar danezii îi întrec pe români, arată ...
08 August 2021
Starul argentinian Lionel Messi a izbucnit în lacrimi la conferinţa de presă pe care a susţinut-o duminică, la stadionul Camp Nou, în cadrul căreia şi-a anunţat despărţirea de FC Barcelona, clubul la care şi-a petrecut î ...
08 August 2021
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 208 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (Covid- 19), 14 dintre acestea fiind la Constanţa. În intervalul 7-8 aug ...
08 August 2021
Un report de peste 29,37 milioane lei (peste 5,97 milioane de euro) este în joc la categoria I Joker, în cadrul tragerilor loto de duminică, informează un comunicat al Loteriei Române. La categoria I de la Loto 6/49 se î ...
08 August 2021
Convoiul format din cei peste 100 de pompieri salvatori care au plecat din România pentru a sprijini autorităţile elene să stingă incendiile de vegetaţie a ajuns în Atena, a informat Departamentul pentru Situaţii de Urge ...
08 August 2021
Începând de ieri, 7 august, serile de weekend vor fi acompaniate de ritmurile cadențate și înflăcărate ale Fanfarei „Muzica Apelor”, care va susține concerte în diferite locații din județul Constanța. Potrivit RAJA Const ...
08 August 2021
Constănţenii sunt aşteptaţi să se vaccineze împotriva noului coronavirus şi în acest week-end, şi nu oricum, ci chiar din maşină. Ca urmare, oricine doreşte se poate imuniza fără programare prealabilă, o poate face la ce ...
08 August 2021
Prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că este cel mai aglomerat weekend de pe litoral din acest sezon estival, fiind ...
08 August 2021
Duminica aceasta, pe 8 august, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, asta după ce la tragerile de zilele trecute Loteria Română a acordat peste 21.700 de câştiguri, în va ...
07 August 2021
În fiecare an, de Ziua Delfinului, celebrată pe 5 august, ONG Mare Nostrum trage semnale de alarmă privind situația îngrijorătoare a cetaceelor din Marea Neagră. Conservarea biodiversității este una din principalele dire ...
07 August 2021
Trei tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 32 de ani, din Petroşani, au fost arestaţi preventiv, fiind bănuiţi că ar fi furat un seif cu peste 168.000 de lei care se afla în sediul unei asociaţii a pensionarilor din loca ...
07 August 2021
Proteste masive în Franța. Mii de oameni mărșăluiesc pe străzile Parisului și ale altor orașe din Hexagon, nemulțumiți de introducerea permisului sanitar și de obligativitatea vaccinării pentru angajații din anumite dome ...
07 August 2021
Emisarul ONU în Afganistan, Deborah Lyons, le-a cerut vineri talibanilor să "înceteze" ''atacurile asupra oraşelor'', solicitând Consiliului de Securitate să le transmită un avertisment "fără echivoc", relatează AFP, cit ...
07 August 2021
India a aprobat utilizarea de urgenţă a vaccinului anti-COVID-19 cu doză unică de la Johnson &Johnson pentru a-şi accelera campania de vaccinare, temându-se de un nou val de infecţii, informează AFP, citată de Agerpr ...
07 August 2021
Procurorii prahoveni au deschis un dosar penal şi fac cercetări, după ce un bărbat în vârstă de 61 de ani, internat în Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Călineşti, aflat în subordinea Direcţiei Generale d ...
07 August 2021
Convoiul format din cei peste o sută de pompieri salvatori care au plecat din România pentru a sprijini autorităţile elene să stingă incendiile de vegetaţie a ajuns în Atena, informează, sâmbătă, Departamentul pentru Sit ...
07 August 2021
Numită în funcție abia în urmă cu câteva săptămâni, Luminița Nagy, noul director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța a susținut, recent, o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat bilanțul ...
06 August 2021
Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, la acest moment, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 20.323 locuri de muncă la niv ...
06 August 2021
Premierul Florin Cîţu a anunţat că România va acorda Greciei ajutor terestru pentru stingerea incendiilor cu care se confruntă această ţară, în acest sens urmând să fie trimise echipe de pompieri. „Autorităţile din Greci ...
06 August 2021
La acest moment, încă nu există date suficiente pentru a recomanda utilizarea celei de-a treia doze a vaccinurilor anti-COVID-19, a anunţat Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), după ce două ţări importante din UE ...
06 August 2021
Guvernul României a emis zilele trecute un ordin prin care creșele din toată țara pot funcționa, din nou, la capacitate maximă. În urma insistențelor conducerii Primăriei Constanța, prin Direcția Generală de Asistență So ...
06 August 2021
La acest moment, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, desfășoară lucrări edilitare în toate zonele rezidențiale. Astfel, în cartierul Abator, se execută mai multe lucrări care schimbă aspectul spațiulu ...
06 August 2021
Construită și extinsă fără a fi deținute documente în acest sens, o parte din clădirea cafenelei Entourage a fost demolată astăzi în baza unei dispoziții de primar. Potrivit Primăriei Constanţa, au fost desființați 192 ...
06 August 2021
Nici bine nu au deschis, că reprezentanţii Coco Beach Mamaia, au anunţat printr-un comunicat postat pe pagina de Facebook, că sunt nevoiţi să închidă. „Mulţumim tuturor celor care ne-au călcat pragul în această vară şi c ...
06 August 2021
Vremea capricioasă ajunge astăzi și în Constanța. Meteorologii constănțeni au emis astăzi o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru Dobrogea, care la Constanța se va manifesta în cursul s ...
06 August 2021
Lumea arheologică este zguduită de vestea stingerii din viață a unui ilustru reprezentant al ei: prof. univ. dr. Alexandru Avram. Format la școala arheologică românească, demn discipol al marelui epigrafist Dionisie M. P ...
Pagina a fost generata in 0.7209 secunde