X

Atmosferă tensionată la Moscova înaintea paradei de 9 Mai

10373
Atmosferă tensionată la Moscova înaintea paradei de 9 Mai - 1308937-1683474211.jpg

Articole de la același autor

Paranoia rezultată în urma atacurilor cu drone asupra Kremlinului și slăbirea armatei ruse pe câmpul de luptă din Ucraina își pun amprenta în mod negativ asupra tradiționalei parade militare de 9 Mai de la Moscova, un eveniment cu o semnificație simbolică profundă pentru regimul Putin.


Vladimir Putin se pregătește să urce pe scena paradei pe fondul unei săptămâni agitate, marcate de un presupus atac cu drone asupra Kremlinului și de anunțul șefului companiei militare private Wagner, Evgheni Prigojin, privind retragerea mercenarilor săi din bătălia de la Bahmut, un oraș din estul Ucrainei pe care forțele armate rusești încearcă să-l cucerească încă din august anul trecut.


Putin a convocat vineri Consiliul de Securitate pentru a discuta despre evenimentele pregătite pentru așa-numita “Zi a Victoriei” în ceea ce rușii numesc “Marele Război pentru Apărarea Patriei”, potrivit adevărul.ro.


Cel puțin șase regiuni din Rusia au renunțat la parade, inclusiv una situată la peste 600 de kilometri de granița cu Ucraina.
„Ziua Victoriei” împotriva Germaniei naziste s-a impus treptat ca piesă centrală în viziunea lui Vladimir Putin asupra identității ruse de-a lungul celor 23 de ani de când se află la putere.
Paradele militare atent orchestrate oferă în mod tradițional Kremlinului o oportunitate de a prezenta Rusia ca o putere militară renăscută.


Una dintre cele mai cunoscute acțiuni de 9 Mai, marșul “Regimentului Nemuritorilor”, o procesiune solemnă cu portrete ale soldaților căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost anulată în acest an.










Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6469 secunde