Avioane NATO investighează zboruri ruseşti neidentificate deasupra Mării Baltice

177
Avioane NATO investighează zboruri ruseşti neidentificate deasupra Mării Baltice - 1-1686644553.jpg
Avioane de vânătoare ale NATO au efectuat mai multe misiuni pentru a investiga zboruri militare ruseşti neidentificate deasupra Mării Baltice, au anunţat oficialităţi militare lituaniene, potrivit agenţiei DPA.

În total, 15 zboruri au fost efectuate pentru a investiga eventuale ameninţări săptămâna trecută, ceea ce ar reprezenta cel mai mare număr dintr-o săptămână în acest an, a precizat Ministerul Apărării lituanian.

Majoritatea acestor zboruri ce au fost investigate se desfăşurau în spaţiul aerian internaţional fără a exista un plan de zbor anunţat, contact radio sau răspuns prin transponder la semnalele radar.

Ministerul apărării lituanian a apreciat că există o legătură cu seria de exerciţii militare efectuate de statele baltice atât la nivel naţional, cât şi în comun cu NATO. În prezent în Marea Baltică au loc exerciţiile navale anuale BALTOPS, sub comandament SUA, la care iau parte 50 de nave şi alte ambarcaţiuni din 19 state NATO şi din Suedia. De asemenea, flota rusă din Marea Baltică efectuează exerciţii militare în această perioadă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.565 secunde