Cod portocaliu de vânt şi valuri înalte! MAE, precizări importante pentru românii care vor să călătorească

427
Cod portocaliu de vânt şi valuri înalte! MAE, precizări importante pentru românii care vor să călătorească - img1-1645341910.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că Meteo France a emis un cod portocaliu de vânt şi valuri înalte pentru cinci departamente din nordul Franţei (Manche, Seine-Maritime, Somme, Pas-de-Calais, Nord), ca urmare a furtunii Eunice, în intervalul 19 - 20 februarie.

Potrivit MAE, vor fi rafale cu viteze maxime de la 100 - 120 km/h până la 130 - 140 km/h pe coastele cele mai expuse, care pot provoca perturbări ale circulaţiei feroviare în Hauts-de-France.

Cetăţenii români se pot informa în timp real în legătură cu situaţia meteorologică accesând pagina de Internet www.meteofrance.com, iar în ceea ce priveşte transporturile pot găsi informaţii actualizate pe site-ul https://www.infotrafic.com/home.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă, scrie Agerpres.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de zona în care se află.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.meteoalarm.org, http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9157 secunde