Experta ONU care a vorbit despre genocid în Gaza spune că a primit ameninţări

255
Experta ONU care a vorbit despre genocid în Gaza spune că a primit ameninţări - 1-1711611915.jpg

Articole de la același autor

Experta Naţiunilor Unite care a afirmat că există motive rezonabile să se creadă că Israelul a comis mai multe acte de genocid în Gaza a declarat că a primit ameninţări, dar a asigurat că nu vrea să demisioneze, relatează agenţia AFP.

„Întotdeauna am fost atacată de la începutul mandatului meu”, a declarat raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, în timpul unei conferinţe de presă. „Nu spun că este agreabil şi uneori primesc ameninţări, dar care până acum nu au necesitat măsuri de precauţie suplimentare”, a spus experta, al cărei ultim raport a fost publicat luni.

Francesca Albanese, raportorul special pentru situaţia drepturilor omului în Cisiordania şi Gaza, a prezentat Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU un raport intitulat „Anatomia unui genocid”, pe care Israelul a declarat că îl respinge în totalitate.

Albanese, care ocupă funcţia din 2022, nu a detaliat natura ameninţărilor şi nici nu a spus cine le-a emis.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2804 secunde