Guvernul de la Beijing: Independenţa Taiwanului, incompatibilă cu pacea

100
Guvernul de la Beijing: Independenţa Taiwanului, incompatibilă cu pacea - 1-1681118824.jpg

Articole de la același autor

Pacea în strâmtoarea Taiwan şi independenţa insulei sunt incompatibile, a avertizat, luni, 10 aprilie, guvernul chinez, în a treia zi de exerciţii militare în această zonă, informează agenţia AFP.

„Independenţa Taiwanului şi pace şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan se exclud reciproc”, a declarat, în cadrul unei într-o conferinţe de presă, Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe. „Dacă vrem să protejăm pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan, trebuie să ne opunem ferm oricărei forme de separatism pentru independenţa Taiwanului”, a adăugat acesta.

China consideră Taiwanul o provincie pe care nu a reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului său după sfârşitul războiului civil chinez în 1949. Beijingul vizează această reunificare, cu forţa dacă va fi necesar.

China, care organizează începând de sâmbătă trei zile de manevre militare în jurul insulei Taiwan, a mobilizat un larg evantai de material militar, cu obiectivul de a intimida acest teritoriu pe care îl revendică.

Operaţiunea, ce ar urma să se încheie cu exerciţii de tiruri reale, a fost lansată ca reacţie la o întrevedere, săptămâna trecută, în SUA, între preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, Kevin McCarthy.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4314 secunde