Măsuri de securitate întărite la cimitirul Serafimovskoe din Sankt Petersburg, unde se crede că va fi înmormântat Prigojin

99
Măsuri de securitate întărite la cimitirul Serafimovskoe din Sankt Petersburg, unde se crede că va fi înmormântat Prigojin - 11-1693313807.jpg

Articole de la același autor

Autorităţile din Sankt Petersburg, oraş în nord-vestul Rusiei, au întărit marţi măsurile de securitate la cimitirul Serafimovskoe, unde ar putea fi înmormântat şeful companiei de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, decedat în catastrofa aeriană din 23 august, transmite agenţia EFE.

La intrarea în cimitir, păzit de poliţişti, au fost instalate detectoare de metale, însă vizitatorii pot intra liber în interior. Intrarea cu camere de luat vederi a fost totuşi interzisă, a informat publicaţia online Fontaka.ru.

Încă de la primele ore ale dimineţii de marţi, pe străzile din apropierea cimitirului se puteau observa blocaje importante.

Până acum nu există informaţii oficiale despre când va avea loc înmormântarea lui Prigojin.

Kremlinul a declarat luni că nu ştie cum şi când va avea loc înmormântarea şefului Wagner al cărui avion s-a prăbuşit săptămâna trecută în zona central-vestică a Rusiei.

„Aceste decizii se iau întotdeauna de către rude şi se bazează, în primul rând, pe dorinţele rudelor”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.6147 secunde