O nouă manifestaţie de protest împotriva reformei judiciare, la Tel Aviv

106
O nouă manifestaţie de protest împotriva reformei judiciare, la Tel Aviv - 1-1688285342.jpg
Israelienii au ieşit din nou în stradă, sâmbătă, pentru a protesta împotriva reformei judiciare susţinută de guvern, la câteva zile după ce premierul Benjamin Netanyahu a anunţat că s-a renunţat la o prevedere cheie a controversatului proiect de lege, informează agenţia AFP.

La Tel Aviv, manifestanţii s-au adunat, ca în fiecare săptămână în ultimele câteva luni, afişând bannere pe care se putea citi „Salvaţi democraţia”.

Format la sfârşitul lunii decembrie cu sprijinul partidelor de extremă dreaptă şi al formaţiunilor evreieşti ultra-ortodoxe, guvernul premierului Netanyahu încearcă să adopte o reformă a justiţiei ce vizează creşterea puterii aleşilor faţă de cea a magistraţilor. Anunţul proiectului de lege în ianuarie a dat naştere uneia dintre cele mai mari mişcări de protest din istoria Israelului.

Guvernul consideră că reforma este necesară pentru a asigura un echilibru mai bun al puterilor în stat, dar criticii săi o văd ca o ameninţare la adresa democraţiei israeliene şi a garanţiilor sale instituţionale.

Într-un interviu acordat cotidianului american Wall Street Journal, premierul Netanyahu a declarat că a abandonat aşa-numita „clauză derogatorie” care ar fi permis Parlamentului să anuleze o decizie a Curţii Supreme cu majoritate simplă. Această clauză, foarte criticată, fusese adoptată în primă lectură de Parlament în luna martie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4065 secunde