Serghei Lavrov: „Occidentalii luptă direct împotriva Rusiei în Ucraina”

134
Serghei Lavrov: „Occidentalii luptă direct împotriva Rusiei în Ucraina” - 1-1695542827.jpg

Articole de la același autor

Occidentalii luptă direct cu Rusia în Ucraina, a acuzat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în marja Adunării Generale a ONU, transmite agenţia AFP.

„Puteţi să spuneţi cum vreţi, dar se luptă cu noi, se luptă cu noi direct. Îl numim război hibrid, dar asta nu schimbă realitatea”, a adăugat el, referindu-se la ajutorul financiar, armele şi mercenarii veniţi din ţările occidentale.

În timpul unei lungi conferinţe de presă la sediul ONU din New York, şeful diplomaţiei ruse a fost chestionat cu privire la implicarea Statelor Unite în conflictul din Ucraina.

„Faptul că luptă de facto împotriva noastră folosind corpul ucrainenilor, cred că toţi cei de aici care sunt interesaţi de situaţia din Ucraina ştiu foarte bine că americanii, britanicii şi alţii se luptă furnizând în primul rând tot mai multe arme”, a acuzat Serghei Lavrov.

Întrebat despre modul în care s-ar putea pune capăt conflictului, Serghei Lavrov a apreciat că, în aceste condiţii, dacă „occidentalii şi ucrainenii spun că acest lucru trebuie să se petreacă pe câmpul de luptă, foarte bine, se va face pe câmpul de luptă”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.417 secunde