Summit trilateral Coreea de Sud-SUA-Japonia la Washington în august

148
Summit trilateral Coreea de Sud-SUA-Japonia la Washington în august - summit-sua-1689852877.jpg

Articole de la același autor

Liderii sud-coreean, american şi japonez se vor întâlni în august în SUA, a anunţat joi biroul prezidenţial de la Seul, într-un moment în care cele trei ţări îşi întăresc cooperarea militară pentru a răspunde ameninţărilor nucleare în creştere ale Coreei de Nord, relatează AFP.

„Summitul trilateral Coreea-SUA-Japonia urmează să aibă loc în SUA în august”, a declarat joi preşedinţia sud-coreeană, adăugând că data şi locul exacte vor fi anunţate ulterior.

Agenţia sud-coreeană de ştiri Yonhap a relatat că reuniunea trilaterală va avea loc pe 18 august la Camp David, în apropiere de Washington, citând surse anonime.

Acest anunţ intervine la câteva zile după ce Seulul şi Washingtonul au avut prima lor reuniune a grupului consultativ în domeniul nuclear în capitala sud-coreeană.

Marţi, un submarin american cu propulsie nucleară s-a deplasat în Coreea de Sud, la Busan, pentru prima dată din 1981.

Săptămâna trecută, Phenianul a anunţat că a testat cu succes, pentru a doua oară, noua sa rachetă balistică intercontinentală cu combustibil solid Hwasong-18.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5897 secunde