Un test cu rachetă ratat provoacă panică în Coreea de Sud

60
Un test cu rachetă ratat provoacă panică în Coreea de Sud - testracheta-1664983655.jpeg

Articole de la același autor

Eşecul unui test cu rachetă balistică a provocat panică într-un oraş de obicei liniştit din Coreea de Sud, după ce dispozitivul s-a izbit de sol şi a generat un incendiu puternic, au comunicat miercuri oficiali locali, potrivit AFP.

Armata sud-coreeană a lansat marţi seară o rachetă balistică Hyunmoo-2, cu rază scurtă de acţiune, care s-a defectat şi s-a prăbuşit la puţin timp după lansare.

Propulsorul dispozitivului a luat foc, însă ogiva sa nu a explodat, a precizat un reprezentant al armatei sud-coreene pentru agenţia de presă Yonhap.

Seulul şi Washingtonul au desfăşurat multiple exerciţii în comun, testând bombe şi rachete, ca răspuns la o rachetă balistică de rază medie (IRBN) nord-coreeană, care a survolat marţi Japonia.

Imagini virale pe reţelele de socializare, pe care AFP nu le-a putut autentifica, arată o bulă de flăcări portocalii, despre care utilizatorii au spus că a fost localizată în apropiere de baza aeriană Gangneung, pe coasta de est a ţării.

„Numeroşi locuitori panicaţi au sunat la primărie”, a declarat pentru AFP o reprezentantă a primăriei din Gangneung.

„La început, nu am ştiut ce s-a întâmplat, deoarece nu am primit niciun avertisment din partea armatei în legătură cu un astfel de antrenament”, a adăugat ea, sub protecţia anonimatului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4536 secunde