Nepoți - bunici - părinți, o relație de poveste sau de coșmar?

De când lumea și pământul, implicarea bunicilor în creșterea și educarea nepoților este considerată o mană cerească pentru dezvoltarea fizică și psihică a micuților. Însă, numai cu condiția de a nu se produce un declic între părinți și bunici.

Iar principalul motiv care face posibilă căscarea unei prăpastii între părinți și bunici este considerată tendința bunicilor de a-și alinta peste măsură nepoțeii și de a ignora sau de a nu respecta în totalitate regulile impuse de părinți. Așa se și explică de ce, în unele țări, potrivit psihologului Speranța Băcana, tendința majorității părinților este de a nu considera creșterea nepoților ca pe o obligație a bunicilor. Un alt motiv pentru care s-a luat această distanță față de bunici este și dorința părinților micuților de a scăpa de cicăleala propriilor părinți, care se bat cu pumnu-n piept că experiența le permite să aibă ultimul cuvânt în creșterea și educarea copilului mic. "Pe de altă parte, în America, de exemplu, rolul benefic al bunicilor în viața nepoților este promovat prin campanii de amploare, în cadrul cărora, specialiști în materie explică părinților de ce este bine ca micuții să petreacă mai mult timp cu bunicii, de ce trebuie să se profite de experiența de viață, de valorile morale și familiale pe care bunicii le-au acumulat de-a lungul vieții. Însă, ca în orice relație, și în aceea dintre părinți, nepoți și bunici, trebuie să existe un echilibru și să se respecte regulile. Dacă bunicii ajung un refugiu pentru nepoții neascultători, «le dau nas», cum se spune pe la noi, atunci această relație va fi una de coșmar, care va face rău tuturor" – a adăugat psihologul.

Eternele conflicte dintre generații

"Cu ani în urmă, erau alte reguli, cu respect pentru părinți, nepoții își respectau bunicii. Acum e un amestec, de nu mai înțelegi nimic. Eu cresc doi nepoți, unul are trei ani, al doilea cinci. Cu toate că e mare nevoie de mine, fiica mea 

le-a adus bonă și m-a expediat acasă, se plânge că m-a suportat destul. Motivul e că i-am răsfățat prea mult și că-i acopăr mereu când nu respectă regulile ei și, din cauza asta, ea nu se mai înțelege cu ei și vor numai cu mine. Ginerele navigă și ea vrea să aibă autoritate. Ce autoritate să ai la niște copii așa de mici? La vârsta asta, au nevoie de dragoste, să fie răsfățați, nu de reguli scrise pe o tablă! Fiică-mea e exagerată, a pus câte o tablă în fiecare cameră, pentru mine, că ăia mici nu știu să citească. A mai pomenit cineva așa ceva?!" - este dilema unei bunici disperate că nu i se mai permite să stea în preajma nepoților și care nu înțelege de ce a alinta un copil atât de mic e un lucru atât de grav.

Efectele dublei autorități

Cazul prezentat mai sus nu este, nici primul, nici ultimul când, din prea multă dragoste față de nepoți, bunicii pot ajunge o sursă negativă reală. Psihologul spune că împing lucrurile în această direcție, inconștient, acei bunici care își alintă exagerat nepoții, le permit să facă absolut orice, le fac toate poftele și, mai rău decât atât, le dau bani de buzunar de la vârste foarte mici. Psihologul știe din experiență că astfel de lucruri se petrec, în general, în familiile unde bunicii se încăpățânează să aibă ultimul cuvânt, "pe motiv că, la experiența lor, știu ei ce fac". De asemenea, relația dintre părinți, bunici și nepoți devine cu adevărat un coșmar când bunicii încalcă în mod repetat limitele unei colaborări normale cu părinții. Iar copiii profită din plin de situație, cred că li se cuvine orice și, în ochii lor, bunicii sunt cei buni, iar părinții, oamenii răi. Or, când se instalează dubla autoritate, părinții se simt frustrați și încearcă să ia distanță față de bunici, fiecare, după cum consideră de cuviință. Pentru a nu se ajunge aici, bunicii trebuie să înțeleagă că hiperprotecția, hiperalintul și, în general, orice atitudine care depășește anumite limite nu duc la nimic bun, nici în relația cu nepoții, nici cu proprii copii. Iar dacă se ajunge în situații extreme, precum cea prezentată astăzi, câteva lecții de consiliere psihologică ar fi utile pentru clasicul trio: bunici - nepoți - părinți.