Dă-o dracu’ de carte!
894
Articole de la același autor
Constanța va avea un nou plan de urbanism general
24 Iulie 2010
Stațiunea Terra a primit undă verde de la Prefectură
26 August 2010
Primăria Constanța va decide pe mâna cui va încăpea soarta Cazinoului
08 Septembrie 2010
Locuitorii din Lazu vor avea rețea de gaze naturale
23 August 2010
De personajul cărei cărți v-ați îndrăgostit prima dată? De ce "plămădire" de cuvinte, de emoții, de stări? Pentru cine v-a părut rău, pentru cine ați suferit? Mă refer aici la eroii cărților voastre de suflet, la oamenii construiți din litere alături de care ați crescut, alături de care ați râs sau ați plâns. Personajele și poveștile care nu v-au trădat niciodată. Dar niciodată! Și la care v-ați reîntors uneori, cu anii de pe urmă apăsându-vă pe umeri și constatând că, în pofida tuturor mizeriilor și a tuturor compromisurilor pe care le faceți mai mult sau mai puțin voluntar, a prostituției pe care o practicați (dar pentru care, de multe ori, nu aveți nicio scuză), cărțile astea rămân aceleași. Împotriva a orice. Chiar și a voastră.
Mă enervează campaniile de presă sau cele ale ministerelor care spun "pune mâna pe o carte!". Bun. Dar dincolo de asta? Pui mâna pe o carte, o cumperi, dar ce faci mai departe? Care e drumul? Dincolo de nivelul acesta se așterne o tăcere grea, obositoare, sufocantă. Pentru că citim puțin. Sau deloc. Pentru că invocăm motive tâmpite cum că, pe pământul capitalismului, atâta carte devine, de la un punct încolo, nocivă. Pentru că ne construim biblioteci nu ca să evadăm, ci ca să ridicăm în jurul nostru ziduri. Monumente de prostie, ignoranță, mediocritate.
Mă enervează și faptul că, în timpul ăsta, deplângem soarta culturii: "Moare cultura!". Sau pe aceea a librăriilor. Deși acestea din urmă s-au dovedit a fi, în ultimii ani, o afacere profitabilă.
Mă mai enervează felul în care ne creștem copiii, sădindu-le în minți ideea că într-o Românie în eternă tranziție principiul meritocrației nu funcționează (de multe ori, e drept, chiar nu funcționează) și că, la ce bun, așadar, să (mai) citești? Mai bine îți bagi botox în buze, ce dacă ai 16 ani, are mămica ta grijă să te promoveze până-ți găsește vreun Irinel Columbeanu. Mai bine lipești afișe de partid, în campanii electorale, fără habar de doctrină și ideologie, mânat de un oportunism odios, cu speranța că, poate, poate, prinzi și tu un post călduț într-o companie națională, ca plimbător de vorbe sau, cine știe, directoraș. Și ce dacă pentru asta nu te recomandă nimic… Cui dracu’ îi pasă? Sau, cel mai și cel mai bine, faci bani. Da’ mulți, nu așa… Gârlă! Să-ți tapetezi dormitorul cu ei și, eventual, cavoul.
Și ah, da, mă disperă părinții ăia care, deși nu le-au pus vreodată copiilor lor o carte în mână, care nu i-au sfătuit să rătăcească pe cărările poveștilor, ale romanelor, să se încurce în rimele poeților, se trezesc la un moment dat spunând "generația lu’ fiu-meu e bătută în cap". Păi cine a făcut-o așa? Cine a crescut generația fiului tău? Cine l-a educat în spiritul non-valorilor, al imposturii, al lucrurilor care se obțin oricum, dar se obțin, iar în definitiv asta e tot ce contează?
Mă întreb cum s-o simți acela care, seara târziu, târziu de tot, atunci când renunță la măștile de penibil histrion, pipăie telecomanda pentru a lăsa și mai multă mizerie să se deverseze în casa și în viața lui. Sătul, într-un final, să audă comentariile eternilor frustrați ai zilei, pune mâna pe o carte. Poate mai află ceva, poate mai înțelege ceva, poate îl ajută într-un fel. Dar într-un moment de mare "cumpănă" sufletească privește coperțile cărții, vede cât a dat pe ea atunci când a cumpărat-o, prețul i se pare acum enooooooorrrrmmm, și se gândește că parcă a văzut el undeva că e un film făcut după romanul ăsta. Așa că spune, suficient de tare cât să audă ego-ul lui mărunt: dă-o dracu’ de carte!
Mă enervează campaniile de presă sau cele ale ministerelor care spun "pune mâna pe o carte!". Bun. Dar dincolo de asta? Pui mâna pe o carte, o cumperi, dar ce faci mai departe? Care e drumul? Dincolo de nivelul acesta se așterne o tăcere grea, obositoare, sufocantă. Pentru că citim puțin. Sau deloc. Pentru că invocăm motive tâmpite cum că, pe pământul capitalismului, atâta carte devine, de la un punct încolo, nocivă. Pentru că ne construim biblioteci nu ca să evadăm, ci ca să ridicăm în jurul nostru ziduri. Monumente de prostie, ignoranță, mediocritate.
Mă enervează și faptul că, în timpul ăsta, deplângem soarta culturii: "Moare cultura!". Sau pe aceea a librăriilor. Deși acestea din urmă s-au dovedit a fi, în ultimii ani, o afacere profitabilă.
Mă mai enervează felul în care ne creștem copiii, sădindu-le în minți ideea că într-o Românie în eternă tranziție principiul meritocrației nu funcționează (de multe ori, e drept, chiar nu funcționează) și că, la ce bun, așadar, să (mai) citești? Mai bine îți bagi botox în buze, ce dacă ai 16 ani, are mămica ta grijă să te promoveze până-ți găsește vreun Irinel Columbeanu. Mai bine lipești afișe de partid, în campanii electorale, fără habar de doctrină și ideologie, mânat de un oportunism odios, cu speranța că, poate, poate, prinzi și tu un post călduț într-o companie națională, ca plimbător de vorbe sau, cine știe, directoraș. Și ce dacă pentru asta nu te recomandă nimic… Cui dracu’ îi pasă? Sau, cel mai și cel mai bine, faci bani. Da’ mulți, nu așa… Gârlă! Să-ți tapetezi dormitorul cu ei și, eventual, cavoul.
Și ah, da, mă disperă părinții ăia care, deși nu le-au pus vreodată copiilor lor o carte în mână, care nu i-au sfătuit să rătăcească pe cărările poveștilor, ale romanelor, să se încurce în rimele poeților, se trezesc la un moment dat spunând "generația lu’ fiu-meu e bătută în cap". Păi cine a făcut-o așa? Cine a crescut generația fiului tău? Cine l-a educat în spiritul non-valorilor, al imposturii, al lucrurilor care se obțin oricum, dar se obțin, iar în definitiv asta e tot ce contează?
Mă întreb cum s-o simți acela care, seara târziu, târziu de tot, atunci când renunță la măștile de penibil histrion, pipăie telecomanda pentru a lăsa și mai multă mizerie să se deverseze în casa și în viața lui. Sătul, într-un final, să audă comentariile eternilor frustrați ai zilei, pune mâna pe o carte. Poate mai află ceva, poate mai înțelege ceva, poate îl ajută într-un fel. Dar într-un moment de mare "cumpănă" sufletească privește coperțile cărții, vede cât a dat pe ea atunci când a cumpărat-o, prețul i se pare acum enooooooorrrrmmm, și se gândește că parcă a văzut el undeva că e un film făcut după romanul ăsta. Așa că spune, suficient de tare cât să audă ego-ul lui mărunt: dă-o dracu’ de carte!
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 20 Septembrie 2010
Sâmbătă, 18 Septembrie 2010
Vineri, 17 Septembrie 2010
Joi, 16 Septembrie 2010
Miercuri, 15 Septembrie 2010
Marţi, 14 Septembrie 2010
Luni, 13 Septembrie 2010
Sâmbătă, 11 Septembrie 2010
Vineri, 10 Septembrie 2010
Joi, 09 Septembrie 2010