Elevii și părinții se simt mințiți de un ministru al Educației care face promisiuni televizate

1661
3
Elevii și părinții se simt mințiți de un ministru al Educației care face promisiuni televizate - fondbursetaiate-1662910767.jpg

Articole de la același autor

Zilele acestea, în chiar prima săptămână de școală, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a reușit, din nou, să-și atragă oprobriul public, dovedind – a câta oară? – că una promite pe la televiziuni și alta… publică prin ordinele din Monitorul Oficial. Cel mai recent exemplu se referă la bursele promise verbal și tăiate prin ordin de ministru.

Miercuri, 7 septembrie 2022, a fost publicat Ordinul de ministru nr. 5379, prin care se elimină acordarea burselor de ajutor social pentru elevii din mediul rural, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Astfel, elevii care sunt școlarizați într-o altă localitate întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, neexistând un liceu sau o unitate de învățământ cu specializarea dorită, sunt nevoiți să plătească o sumă imensă pentru a ajunge la școală într-o altă localitate sau să o abandoneze, din lipsa banilor. De asemenea, printre modificările principale se numără faptul că elevii din clasele a V-a nu vor mai putea primi burse de merit pe tot parcursul primului an de gimnaziu, iar bursa de studiu va putea fi oferită, în baza calificativelor obținute în clasa a IV-a și a numărului de absențe, și elevilor din clasa a V-a.

„Decizii lipsite de orice transparență, care afectează viitorul a mii de elevi”

Într-un exemplu oferit de Asociația Elevilor din Constanța, un elev domiciliat într-o comună din apropierea municipiului Constanța este nevoit să scoată lunar peste 350 de lei din buzunar pentru a ajunge la cel mai apropiat liceu. „Bătaia de joc a ministrului Educației a atins apogeul, astfel încât nu numai că nu li se respectă dreptul elevilor la transport gratuit, dar se și taie singurul venit pe care elevii îl aveau pentru a ajunge la școală. Astfel, rata de abandon școlar va crește considerabil, elevii neputând să susțină financiar sumele imense pe care vor fi nevoiți să le achite pentru a ajunge la școală și pentru a avea acces la un drept fundamental, educația.

Dacă toate aceste fapte nu au fost de ajuns pentru a arăta incompetența ministrului, în plus, Ordinul nu a fost anunțat public înainte de aprobare, astfel luându-se, din nou, decizii lipsite de orice transparență, adoptate în mod ilegal, decizii care afectează viitorul a mii de elevi”, transmit asociațiile de elevi reunite.

„Locuiesc în comuna Agigea din județul Constanța, sunt elevă navetistă și, neavând liceu în localitate, sunt nevoită să merg la un liceu în municipiul Constanța. Zilnic, trebuie să dau suma de 18 lei pentru a ajunge la școală, deci, lunar, aproximativ 360 de lei, o sumă pe care părinții mei nu și-o permit întotdeauna. Bursa socială pentru mediu rural era un ajutor minim, care mă ajuta atât pe mine, cât și pe familia mea să ne descurcăm financiar. Fără acesta, părinții mei sunt nevoiți să facă compromisuri pentru cei trei frați ai mei, pentru a-și permite să îmi ofere o educație minimă, la care orice elev are dreptul”, declară Ioana Stamatin, vicepreședinte AEC.

Pe de altă parte, un părinte consideră că se spun numai minciuni: „Domnule ministru, la un elev care face naveta la 26 km de locuința de domiciliu abonamentul este 506 lei, iar bugetul de stat asigură 99 lei. Dar sună bine: toți elevii care învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu au asigurat decontul transportului… MINCIUNI!!!!”.

Totodată, Consiliul Național al Elevilor solicită ferm Ministerului Educației rectificarea criteriilor generale de acordare a burselor, cât și o întâlnire cu partenerii de dialog social axată strict pe acest subiect. „Elevii reprezentanți cer atât reintroducerea posibilității elevilor navetiști din ciclul liceal de a beneficia de bursă de ajutor social, cât și identificarea, în cel mai scurt timp posibil, a unui criteriu care să poată fi luat în calcul pentru acordarea bursei de merit elevilor din clasele a V-a”, transmit reprezentanții CNE.

Promisiuni, promisiuni, promisiuni ministeriale

La finele lunii ianuarie, ministrul Educației anunța că elevii din mediul rural, școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu, vor beneficia de bursă socială. În același timp, pentru aceștia, acordarea bursei nu este condiționată de limite de venit, pentru ca, jumătate de an mai târziu să se răzgândească.

Sâmbătă, 10 septembrie, de data aceasta prin intermediul paginii sale de socializare, ministrul Cîmpeanu anunța că bugetul pentru bursele elevilor este în anul 2022 de cinci ori mai mare decât în anul 2020 (1,332 miliarde lei față de 270 milioane lei în 2020) și este asigurat de la bugetul de stat. Cu promisiunea că, prin proiectul Legii România Educată, bugetul anual pentru bursele elevilor se va dubla în raport cu anul 2022 și va fi de 10 ori mai mare în raport cu anul 2020 (2,7 miliarde lei anual față de 270 milioane lei în anul 2020).

Parcă rupt de realitate, ministrul afirmă că „toți elevii care învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu au asigurat de la bugetul de stat decontul transportului între localitatea de domiciliu și școală, separat de bursele acordate pentru sprijin socio-economic și/sau medical sau de bursele acordate pentru performanța școlară”, lucru parțial adevărat, prea puțini elevi beneficiind de aceste decontări.

Pentru ca, în final, ministrul să tragă o concluzie: „Reprezentanții politicianismului care solicită să primească burse sociale și toți elevii proveniți din familii cu venituri mari sau foarte mari, doar pentru că, locuind în proximitatea marilor orașe, învață în licee din București, Cluj, Iași, Timișoara sau Sibiu, solicită ca elevii aflați cu adevărat în dificultate să aibă un sprijin material puternic diminuat! Iar cu acest lucru Ministerul Educației NU poate fi de acord!”.

Va să zică, voi, cei care ați ales să vă construiți vile în proximitatea municipiilor… ciocu’ mic!



Comentează știrea

Teo
11 septembrie 2022
Ptr unii, nu, ptr altii, da

Foarte corect si la obiect articolul! Cat de brutala si nefericita este aceasta suprimare a burselor care erau extrem de binevenite ptr atatia copii fara sustinere! Intrebare legata cumva de subiect: cati bani a decontat ISJ Constanta D-lui S. Mihai, personal, in cei 3 ani de naveta zilnica Mangalia-Constanta si retur? Si cat de morala ar fi aceasta decontare?!?

Constantin
11 septembrie 2022
Erorile neamului

Prin definiție, bursa este sprijin câștigat prin competenta sau contract de rambursare la terminarea studiilor !!! Susținerea copilului (si la scoala) este sarcina "producatorului" sau ! Invatamant gratuit (elementar de stat) înseamnă întreținerea instituțiilor și a cheltuielilor cu profesorii !

Diana
12 septembrie 2022
Burse merit clasele a 9-a

Nici elevii claselor a 9-a nu primesc burse de merit anul acesta... dar vad ca articolul nu scrie nimic despre ei...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4743 secunde