Viitorul copiilor cu CES în școală, pe masa discuțiilor. "Câte dintre planurile mărețe sunt realizabile?"

Este evident faptul că este nevoie de o implicare urgentă și masivă în ceea ce înseamnă susținerea învățământului special. Drept pentru care ministrul a mai arătat: „Pentru asigurarea școlarizării elevilor cu CES, conform nivelurilor de sprijin care vin în întâmpinarea cerințelor educaționale ale acestora, oferindu-le atât flexibilizarea predării, cât și intervenții specifice: logopedie, kinetoterapie, consiliere școlară, intervenții psihologice, precum și adaptări și modificări curriculare, diverse tipuri de asistență psihopedagogică, în funcție de nivelul de sprijin vor fi elaborate instrumente metodologice specifice care să asigure operaționalizarea și funcționalitatea acestora prin strategii de adaptare, augmentare, modificare, compensare, dispensare, tehnologii asistive și de acces, planuri educaționale personalizate, planuri educaționale individualizate și planuri de intervenție personalizată. Centrul Național de Educație Incluzivă va gestiona componenta de formare a cadrelor didactice în domeniul educației incluzive și componenta de programe naționale de cercetare cu impact major privind politicile incluzive, instrumentele administrative, programele și practicile incluzive”.

Integrare pe patru nivele, în funcție de dotările și specialiștii din școală

Astfel, copiii cu CES vor primi, în funcție de dotările și specialiștii existenți la nivelul școlii, sprijin pe cinci niveluri: bazal - cei cu tulburări de învățare ușoare, care urmează un curriculum obișnuit la clasă; elevii pot beneficia de logopedie, kinetoterapie, consiliere școlară, intervenție psihologică; suplimentar - este cazul elevilor care necesită adaptări curriculare parțiale, suport individualizat asigurat în grupuri de lucru mici, realizat de cadre didactice de sprijin, în timpul sau în afara orelor de curs; „În acest caz, preșcolarii/elevii beneficiază de o reducere a componentei curiculare cu cel mult 20%, pentru a permite activităţi terapeutice cu logopezi, kinetoterapeuţi, consilieri școlari, psihologi școlari, după caz, în spaţii dedicate. La acest nivel în funcție de nevoi, preșcolarii/ elevii pot beneficia de serviciile unui asistent personal, unui facilitator, unui interpret mimico-gestual”, a arătat ministrul. Urmează nivelul intensiv – elevii sau preșcolarii urmează un curriculum adaptat în toate ariile, au cadru de sprijin între 2 – 4 ore pe săptămână etc. „Aceștia desfășoară cel mult 70 % din activităţile de învăţare în spaţii speciale din cadrul unităţilor de învăţământ de masă, în grupuri reduse, și participă la activităţi limitate de educaţie generală sau în unități de învățământ special în funcţie de propriul profil. La acest nivel se adaugă echipei multidisciplinare profesorul psihopedagog și profesorul educator”, a mai afirmat ministrul, în urma dezbaterilor de săptămâna trecută.

De asemenea, va mai exista și nivelul special, „ca formă de educaţie specială în cadrul căreia se desfășoară activități instructive-educative, terapii complexe și integrate și intervenții specifice (logopedie, kinetoterapie etc) implementate către cadre didactice din unităţile de învăţământ special, care este asigurată acelor preșcolari/elevi cu dizabilități ale căror obiective de creștere, dezvoltare sau învăţare nu pot fi atinse prin măsuri de sprijin incluziv”.

Proiecte dificil spre imposibil de realizat?

De partea cealaltă a mesei discuțiilor, părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale sunt sceptici și spun că multe dintre prevederile privind integrarea acestor elevi sunt dificil spre imposibil de realizat. „Toate aceste idei ar fi, indiscutabil, benefice. Dar realistic vorbind, câte vor fi realizabile? Se discută despre modificări curriculare în funcție de nivelul copilului. Această prevedere este în vigoare și în prezent, dar realitatea este că nu este aplicată de cadrele didactice. Sunt puține cadre didactice care urmează cursurile inițiate de CJRAE sau, chiar dacă le-au urmat, care pun în practică la clasă programa adaptată sau noțiunile privind gestionarea unui copil cu CES. Se discută despre adus logopezi, kinetoterapeuți în școli. Dar inclusiv unitățile medicale au dificultăți în a găsi kinetoterapeuți, în prezent, iar cât despre logopezi, aceștia preferă să lucreze în privat, unde câștigurile sunt mult mai mari. De asemenea, se propune realizarea de spații dedicate pentru desfășurarea de activități cu acești copii. Unde? În unități școlare care sunt și așa subdimensionate, cărora nu le sunt suficiente numărul de clase în actuala organizare? Iar în mediul rural, ce se va întâmpla? Nici în prezent nu sunt suficienți profesori de sprijin care să meargă măcar o oră pe săptămână la clasă, la toți copiii din mediul rural. Până la a pune în aplicare toate aceste planuri mărețe, poate primul pas ar fi să se «repare» ceea ce există acum: să fie angajați mai mulți profesori de sprijin, să fie realizate curricule adaptate și să fie instruite cadrele didactice. Ca să nu mai vorbim despre faptul că sunt multe cadre didactice care sunt din ce în ce mai reticente în a avea copii cu CES în clasă și, indiferent de măsurile luate, nu arată nici toleranță, nici comunicare eficientă cu părinții”, este opinia unui mămici a unui copil cu autism, transmisă redacției.