Examen IELTS la Liceul Teoretic „George Călinescu” în luna mai

701
1
Examen IELTS la Liceul Teoretic „George Călinescu” în luna mai - whatsappimage20220413at144900-1649850600.jpg

Articole de la același autor

Liceul Teoretic „George Călinescu” organizează sesiunea de examen IELTS Academic pe 28 mai 2022, adăugând astfel noi posibilități de certificare internațională atât pentru elevii proprii, cât și pentru persoanele din afara instituției care au nevoie de acest certificat.

IELTS (International English Language Testing System) este cel mai popular test de competențe de limba engleză, este recunoscut și solicitat de universități și companii din lumea întreagă. La fel ca orice examen de atestare lingvistică, testul IELTS evaluează cele patru aptitudini cheie specifice comunicării în limba engleză: scriere, citire, ascultare și vorbire. „Avantajul acestui test este că rezultatul nu vine în formatul Admis/Respins, ci ca un număr de puncte, între 1 și 9, în funcție de nivelul de competențe al candidatului. Astfel, susținerea examenului IELTS poate fi un bun prilej de testare a nivelului de limbă engleză”, explică doamna profesor Daniela Enache, repsonsabilul catedrei de limba engleză.

Organizarea acestui examen în luna mai la Liceul Teoretic „George Călinescu” reprezintă o oportunitate deosebită pentru toți elevii din clasele a XI-a sau a XII-a care doresc să se înscrie la facultăți cu predare în limba engleză din diferite țări, dar și pentru studenți, absolvenți sau profesioniști din diferite domenii care intenționează să obțină o bursă sau un loc de muncă în străinătate. „Ne bucurăm că putem oferi dobrogenilor ocazia să susțină acest test aproape de domiciliul lor, într-un climat optim și coordonat de o echipă de organizare cu o bogată experiență”, afirmă doamna profesor doctor Iuliana Dode, coordonatorul centrului de examen.

Liceul Teoretic „George Călinescu” are deja un renume la nivel național privind organizarea de examene internaționale de limba engleză (Cambridge), fiind premiat în ultimii ani cu trofee de către British Council și Ambasadorul Marii Britanii la București. Echipa coordoantoare de examene își propune să ofere aceeași calitate și în organizarea examenelor IELTS, dorind să se creeze o tradiție a liceului și în această direcție, în concordanță cu cererea crescută pentru aceste examene de certificare lingvistică. „Internaționalizarea tuturor domeniilor de activitate și fenomenul de migrație a populației fac necesară atestarea cunoașterii unei limbi de circulație internațională. Fiind un liceu de profil, considerăm firesc să oferim elevilor noștri ocazia să obțină această atestare chiar în cadrul instituției, iar pentru limba engleză am devenit demult un centru de examen recunoscut în tot județul și chiar mai departe”, declară domnul profesor Vasile Mihăilă, directorul instituției de învățământ.

Cei care doresc să obțină un loc la testul din 28 mai trebuie să știe că mai sunt doar cinci săptămâni în care se pot înscrie, termenul limită fiind 12 mai 2022. Oricine este interesat poate afla detalii la sediul liceului, în anunțul postat pe site-ul liceului (https://georgecalinescu.ro/examene-cambridge-si-ielts-2022/) şi pe pagina oficială de Facebook: Liceul Teoretic George Călinescu, Constanta sau contactând direct coordonatorul de examen.




Comentează știrea

eu
13 aprilie 2022
scoala

cam tarziu organizat...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3284 secunde