Marți, 25 octombrie, în
cadrul unei recepții organizate de către British
Council la reședința Ambasadorului Marii Britanii în România, Andrew Noble
LVO, Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța
a fost premiat cu distincția onorificǎ ,,Premium Member”. Acest
trofeu s-a acordat ca parte a programului Advantage, derulat de British Council, pentru numărul
impresionant de candidați care au susținut examenele Cambridge - KET, PET, FCE
și CAE în anul școlar 2021-2022,
evenimentul reprezentând un motiv de mândrie pentru instituția constănțeană.
La festivitatea de
decernare a trofeului, Liceul Teoretic „George Călinescu” a fost reprezentat de
către doamna profesor dr. Iuliana Dode, în calitate de coordonator al Centrului
de examene Cambridge. Liceul Teoretic
„George Călinescu” a fost primul centru de examinare Cambridge din
județul Constanța și s-a menținut ca o primă opțiune pentru candidați, fapt
demonstrat de numărul mare de participanți în fiecare an. Interesul crescut
pentru susținerea examenelor Cambridge la liceul nostru ne face cinste și ne
motivează să asigurăm condiții tot mai bune pentru fiecare sesiune de examene.
Astfel că, începând cu această toamnă, am decis să organizăm o a doua sesiune
anuală, pentru a oferi elevilor posibilitatea de a alege perioada anului care
îi avantajează a transmis prof. dr. Iuliana
Dode, directorul adjunct al instituției.
Certificatele Cambridge sunt
recunoscute de mii de instituții de învățământ superior și angajatori, oferind
șansa unui loc la o universitate sau a unui post la o companie din străinătate.
Ministerul Educației din România recunoaște, de asemenea, aceste certificate
internaționale, ce pot echivala proba de de verificare a cunoștințelor
lingvistice pentru admiterea în clasele cu predare a limbii engleze în regim
intensiv sau bilingv, proba de competențe lingvistice într-o limbă străină
(engleză) în cadrul examenului național de bacalaureat sau proba de competențe
lingvistice într-o limbă străină, obligatorie pentru încrierea la o Școală
Doctorală. Având în vedere că recunoașterea examenelor de către Ministerul
Educației este, de asemenea, structurată pe nivelurile CECRL, pregătirea pentru
examene este pe deplin compatibilă cu
programa școlară.
Un certificat Cambridge
deschide noi orizonturi către universități de prestigiu din țară și din
străinătate, dar și către potențiali angajatori sau către stagii profesionale
de excepție. Mai mult, pregătirea pentru examen implică formarea unor
competențe de comunicare esențiale pentru dezvoltarea personală și integrarea
socială a copiilor și adolescenților. De aceea, îi încurajăm pe elevii noștri
să parcurgă aceste etape de pregătire, să obțină un certificat internațional și
astfel să își crească stima de sine și șansele de succes personal și
profesional. Ne onorează acordarea acestui trofeu, prin care ne sunt
recunoscute eforturile și apreciate rezultatele în activitatea cu elevii noștri a afirmat prof. Vasile Mihăilă, directorul Liceului Teoretic „George Călinescu” Constanța.