Liceul „George Călinescu”, reprezentat la Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a II-a, de la București

1094

Articole de la același autor

România, la fel ca multe alte țări ale lumii, a sărbătorit cei 70 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a.

Arenele BNR au fost gazda unei recepții închinate celebrării zilei oficiale a încoronării Majestății Sale, Regina. Excelenţa Sa Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, împreună cu Helen Noble, au avut plăcerea de a sărbători acest moment istoric alături de invitații acestora, printre care s-au numărat şi reprezentanți ai Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța.

Reamintim că Liceul „Călinescu” are o experiență de peste 20 de ani în organizarea examenelor Cambridge, în fiecare an școlar găzduind şi ghidând sute de candidați spre succesul şi prestigiul ce îl reprezintă o calificare de nivel internațional.

Programul evenimentului a început cu orchestra reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, care a interpretat atât imnul național al României, cât și cel al Marii Britanii. Apoi, Excelența Sa Andrew Noble a ținut un discurs, urmat de un prim toast către Președintele, Guvernul şi cetățenii din România. Acesta a fost urmat de un alt toast către Majestatea Sa, Regina.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5368 secunde