Sigură pe ea, eleva Liceului "Ovidius" aduce, în urma contestației, a șaptea medie de 10 la Constanța

6560
2
Sigură pe ea, eleva Liceului

Articole de la același autor

Pentru cei mai curajoși elevi de-a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2022 și nu au fost mulțumiți de notele primite la cele două probe scrise, joi, 30 iunie, a venit verdictul, odată cu publicarea rezultatelor finale în urma contestațiilor. Din cele 1.250 de contestații depuse, 703, deci mai mult de jumătate, s-au întors cu note mărite.

Conform statisticii puse la dispoziție de Ministerul Educației, în județul Constanța 11,13% dintre lucrări au fost contestate de elevi, cele mai multe fiind la limba și literatura română – 848, iar la matematică – 402.

Din cele 1.250 de lucrări trimise spre recorectare, 703 s-au întors cu note mărite (551 la limba română și doar 152 la matematică), altor 429 lucrări micșorându-li-se nota (250 la limba română și 179 la matematică).

Eleva Liceului Teoretic „Ovidius” Casandra Cristina Popovici a contestat nota de 9,75 de la limba și literatura română și a obținut nota 10. Cum la matematică avea tot nota 10, ea s-a alăturat celor șase elevi care au reușit să atingă performanța mediei 10 la Evaluarea Națională 2022: Mihai Erkan Cosmeanu (Școala gimnazială „Mircea Eliade” Cernavodă), Ștefan Patrichi și Lisa Stamule (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”), Mădălina Becleanu (Liceul Teoretic „Ovidius”), Sabina Bonciu (Școala gimnazială nr. 37) și Tania Alexandra Manțu (Școala gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica).

Parcurgând filă cu filă notele obținute de elevii constănțeni, am constatat că doi elevi – de la Liceul Teoretic „Ovidius” și de la Liceul Agricol Poarta Albă – au mai obținut notă maximă la română, după ce inițial primiseră 9,75, respectiv 9,65.

O diferență foarte mare de notare am constatat la un elev de la Școala gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu”, a cărui notă, tot la limba română, a crescut de la 8,05 la 9,45, în timp ce a unui elev de la Liceul Teoretic „Callatis” a crescut de la 8,30 la 9,25. Bucurie mare și pentru un elev al Școlii gimnaziale „Cristea Caraman” din Cogealac, care a obținut nota 8,75 la limba română, după ce inițial primise 7,80, dar și pentru altul de la Școala gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica”, a cărui notă s-a mărit la 7,85 de la 6,65.

Nu la fel de bucuroși se pot declara doi elevi de la Liceul Teoretic „Traian”, respectiv Școala gimnazială „I.L. Caragiale” Medgidia, ale căror note la română au scăzut de la 9,20 la 8,85, respectiv de la 9,03 la 8,35.

Din păcate, lupta pentru un loc la liceul dorit se va da pe 14 iulie la zecimale, așa încât ziua de joi, 30 iunie, a adus multă bucurie pe chipurile a sute de elevi ale căror medii au crescut odată cu notele nou-obținute.

Următorul pas în prima etapă a admiterii în învățământul liceal de stat din acest an, debutează luni, 4 iulie, prin completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, și care se va derula până pe 11 iulie. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 - 2023 va avea loc în data de 14 iulie.



Comentează știrea

radu
1 iulie 2022
info

FRUMOASE GRATII! Dacă vine ISU se lasă cu amendă? La prețul promoțional de numai 156.000 lei(fără tva)

Mircea
13 iulie 2022
of

Iar daca maine se gaseste un destept sa se arunce de la geam o sa spui ca nu de vina este scoala ca nu a pus grati! apropo geamul nu este iesire de incendiu pentru a considera ca a fost blocata de grati.

Răspuns la: info
Adăugat de : radu, 1 iulie 2022
FRUMOASE GRATII! Dacă vine ISU se lasă cu amendă? La prețul promoțional de numai 156.000 lei(fără tva)
Pagina a fost generata in 0.8763 secunde