Situație critică la înscrierile în grădinițele constănțene. Mult prea puține locuri disponibile

1580

Articole de la același autor

Trecerea creșelor în subordinea Ministerului Educației, mai precis arondarea acestor instituții la grădinițele cu program prelungit, a bulversat înscrierile de anul acesta la grupa mică, în Constanța, existând unități preșcolare care nu mai dispun de locuri pentru înscrieri la această categorie de vârstă.

Este cazul grădinițelor cu program prelungit nr. 47 „Lumea poveștilor” și „Mugurel”, conform unei situații făcute publice de Inspectoratul Școlar Județean Constanța. La Grădinița „Amicii” nu mai sunt locuri la niciuna din grupele mici, fie că vorbim de sistemul step by step sau planul Jena. Nici la Grădinița „Lumea poveștilor” nu mai încercați!

De asemenea, nu mai sunt locuri la grupa mare, program prelungit, la grădinițele „Piticot”, „Colibri”, „Lumea Copiilor”, „Roboțel”, „Norocel”, nr. 45, „Năsturel”.





Părinții aleg Grădinița „Steluțele Mării”

Directoarea celei mai mari grădinițe cu program prelungit din municipiul Constanța, „Steluțele Mării”, prof. Nina Andreiev, a declarat că anul trecut au existat 100 de locuri la grupa mică, adică cinci grupe, iar pentru anul școlar 2023/ 2024 sunt doar 19 locuri, adică o grupă. „Noi am propus din nou cinci grupe mici, adică 100 locuri, dar s-a aprobat o singură grupă, întrucât este obligatorie înscrierea tuturor preșcolarilor la grupele mijlocie și mare. Din cele cinci grupe propuse, două s-au transformat în mijlocie și două în grupa mare”, a detaliat prof. Andreiev.

În curtea Grădiniței „Steluțele Mării” am stat de vorbă cu câteva mămici care așteptau să-și înscrie copiii. „Am ales această grădiniță pentru că vreau ca fiul meu să respecte un program fix. Trebuie să se disciplineze la grădiniță. Să aibă o oră la care să ia masa, o oră la care să doarmă și intervale de timp bine stabilite care să îi organizeze bine programul. Iar educația și disciplina pe care le poate primi aici sunt ca la carte”, declara una dintre ele.



În timp ce o altă mămică povestea că fetița ei are o prietenă care se înscrie la aceeași grădiniță „și am vrut să încerc o astfel de educație pentru ea. Ei, aici, învață totul, și cum să își strângă jucăriile, să se îmbrace singuri, să se spele pe mâini și așa mai departe. Este o grădiniță care oferă multe facilități și se află și aproape, eu locuiesc în zonă. Îmi e mai ușor să mă deplasez și la serviciu, apoi la grădiniță, fiind programul destul de lung care să îmi permită să fac toate treburile în timp util”.

O situație de-a dreptul disperată se înregistrează la Grădinița cu program prelungit nr. 47 „Lumea poveștilor”, care are arondată și Creșa nr. 18 „Albă ca Zăpada”. „Ca urmare a reînscrierii preșcolarilor din creșă, am rămas fără niciun loc la grupa mică. În schimb, avem 21 de locuri la grupa mijlocie și doar patru locuri la grupa mare. Vom primi toate dosarele depuse, pe care apoi le vom tria în ordinea descrescătoare a vârstei și în funcție de condițiile specifice legal impuse”, ne-a declarat prof. Steluța Negură, directorul Grădiniței „Lumea poveștilor”.



Reamintim că prima etapă a înscrierilor în învățământul preșcolar are prevăzute trei faze:

Faza 1, între 15-20 iunie 2023 - Se evaluează cererile-tip de înscriere de la unitățile de învățământ exprimate ca primă opțiune și se generează lista cererilor respinse

Faza a II-a, între 21-26 iunie 2023 - Se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în faza I, de la unitățile de învățământ exprimate ca a doua opțiune, și se generează lista cererilor respinse.

Faza a III-a, între 27 – 30 iunie 2023 - se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în faza a II-a, de la unitățile de învățământ exprimate ca a treia opțiune, și se generează lista cererilor respinse care pot intra, la solicitarea părinților, pe baza unei noi cereri, în evaluare în a doua etapă a înscrierilor, pe locurile rămase libere.

Pe 30 iunie 2023 vor fi afișate rezultatele și numărul de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7738 secunde