„Statul și instituțiunile sale au lipsit de la «Jubileul Iorghian de 150 ani al Culturii Naționale»”

Anul acesta s-au împlinit, la 5/17 iunie, 150 de ani de la nașterea (în 1871) a celui mai mare istoric român – Nicolae Iorga. Ziarul nostru a publicat mai multe materiale, sub semnătura profesorului Stoica Lascu, dedicate acestui „Jubileu Iorghian de 150 ani al Culturii Naționale”, cum l-a numit vechiul (din 1976!) nostru colaborator.

- Mai întâi, vă rog să ne spuneți, pe scurt, care a fost relația lui N. Iorga cu dobrogenii și Dobrogea.

- Sunt multiple prilejurile în care marele savant se va referi la vechiul spațiu de etnogeneză al nostru, dintre Dunăre și Mare – în volume de sinteze istorice, în lucrări tematice, în relații de călătorie, în studii ca atare, în articole de ziare (mai ales în gazeta sa „Neamul românesc”), în recenzii, respectiv în conferințe publice ori discursuri parlamentare; două exemple din spusele sale: „Ca represintanţi ai celui mai vechiu popor care a locuit în toate aceste părţi, dându-li cele dʼintâiu elemente de civilisaţie, ne înfăţişăm noi astfel şi aici în Dobrogea”, spunea el într-o conferință ținută la Tulcea în 1910, intitulată Ce represintăm noi în Dobrogea; „Aici în Dobrogea nʼam răsărit pe nepregătitele întrʼun ceas de noroc războinic sau de chibzuială diplomatică, ci aşezările noastre pe ambele maluri sunt din cele mai vechi şi niciodată părăsite”, va releva el, în septembrie 1927, auditorului tomitan în conferința Românii pe malul drept al Dunării, prilejuită de inaugurarea Teatrului „Ligii Culturale” (construită și donată de către comerciantul constănțean de origine elenă Demostene Tranulis).

- Sunt convinsă că aveți la îndemână numeroase exemplificări, dar, revenind la momentul jubiliar din acest an, cum vi s-au părut manifestările dedicate?

- Cel mai de seamă, alături de Eminescu, dintre românii din ultimele veacuri, personalitate de netăgăduită dimensiune universală, nu s-a bucurat – după părerea mea –, din păcate, de cinstea ce se cuvenea a i se fi arătat, din partea diferitelor segmente ale societății – academice, educațional-universitare și științifice, administrativ-guvernamentale. Nu știu câte nații, la asemănătoare jubilee, ar fi tratat cu atâta condamnabilă lejeritate omagierea unei uriașe personalități precum „forța Naturii” care a fost N. Iorga. Nu a existat nici o sesiune solemnă a  Academiei Române (ci doar un eveniment ocazionat de o ședință a Adunării Generale, la 30 martie), al cărei membru Iorga a fost din 1897; nici a Senatului Universității din București (i-a fost rector în perioada 1929-1932), instituțiune ce a pierdut, încă o dată, ocaziunea să-și asume drept patron spiritual pe Apostolul de la Văleni  (i-a fost și rector în perioada 1929-1932); nici o Onor Guvernului (a fost prezident al Consiliului de Miniștri în 1931-1932); nici a Parlamentului (membru, zeci de ani, începând din 1907, la una din camere, a Deputaților, fiind și președinte); se înțelege, în aceste situațiuni, că nu a fost emis – din câte cunosc – și nici un mesagiu din partea Președinției României, stat pe care N. Iorga l-a slujit până clipa asasinării, în noiembrie 1940.

- Știu că în unele școli au fost manifestări dedicate lui N. Iorga, la unele din Dobrogea participând și dumneavoastră.

- Sunt participări care au fost menționate în ziarul dumneavoastră, dar au fost și altele – cum sunt manifestările omagiale organizate de către Institutul de Istorie al Moldovei (Chișinău, 13 mai), Academia Oamenilor de Știință din România (București, 19 noiembrie); de asemenea, sunt de menționat Conferința Națională care a avut loc la Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” (Vălenii de Munte, 28-30 mai), Simpozionul cu tema „Transilvania în opera marelui istoric Nicolae Iorga” (Zilele „Andrei Șaguna”. Ediția XXIX, la Sfântu Gheorghe, 25 iunie), respectiv manifestările organizate de Muzeul Județean Botoșani (3-5 iunie); ori expozițiile fotodocumentară vernisate la Biblioteca Academiei Române (15 iunie) și, respectiv, la veneția 9sub egida Institutului Cultural Român, 15 iulie); ca și relevarea că o prestigioasă revistă de la Chișinău, „Limba română”, a dedicat, în primăvară, un întreg număr Jubileului iorghian (Ediție specială Nicolae Iorga 150: 270 pp., cu semnatari din Republica  Moldova și din Țară), așa cum n-am văzut, până acum, s-o facă alte reviste...

- Iată, cum se vede, omagierea lui N. Iorga nu a lipsit, la cele spuse putându-se adăuga articolele apărute în ziare și reviste, emisiuni Radio și TV.

- Sigur, acolo unde oamenii au resimțit perenitatea dimensiunii uriașe a lui N. Iorga – și este vorba de posesori ai unui anumit bagaj intelectual altoit pe o însoțitoare conștiință național-civică, ce există în rândurile unei însemnate părți a intelighenției noastre de azi –, firește că s-au produs public omagieri ca atare, însă la acest „Jubileu Iorghian de 150 ani al Cvltvurii Naționale”, Statul și instituțiunile sale – cu regret, cum este o expresie la frații transpruteni – au lipsit...