Surpriză la conducerea Colegiului de Artă: un fost inspector școlar general adjunct

8285
3

Articole de la același autor

Pregătirile noului an școlar 2022-2023 sunt pe ultima sută de metri, în această perioadă, Inspectoratul Școlar Județean Constanța înregistrând dosarele candidaților la Concursul județean de ocupare a posturilor didactice, a cărui probă scrisă va avea loc pe 30 august.

Dar până se vor ocupa toate normele rămase neacoperite, la conducerea unităților de învățământ din județul Constanța au fost numiți prin detașare în interesul învățământului, de la 1 septembrie, o parte dintre noii directori și directori adjuncți, urmând ca o altă serie să primească, zilele acestea, deciziile. Este vorba despre cele 17 funcții vacante, făcute publice de IȘJ Constanța la data de 16 august, respectiv opt funcții de director și nouă funcții de director adjunct.

În municipiul Constanța au rămas vacante șase funcții: una de director la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, respectiv de director adjunct la același „colos” vocațional, dar și la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, respectiv liceele tehnologice „C.A. Rosetti”, „Dimitrie Leonida” și Palatul Copiilor.

Joi, 25 august 2022, în intervalul orar 9-14, la Palatul Copiilor Constanța se vor înmâna deciziile de încetare în funcțiile de director/director adjunct cadrelor didactice care au fost detașate în interesul învățământului în funcții de director/director adjunct în anul școlar 2021-2022, precum și deciziile de numire a managerilor unităților de învățământ preuniversitar de stat din județul Constanța, numiți prin detașare în interesul învățământului în funcțiile de director/director adjunct, începând cu 1 septembrie 2022.

Am constatat că nu au mai fost numiți în funcțiile de directori profesori cunoscuți precum prof. Constantin Pătrană – Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, prof. Drăguța Dascălu – Școala gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu”, prof. Adrian Țacu – Școala gimnazială „S.A. Esenin” Ghindărești, prof. Lavinia Robe – Școala gimnazială nr. 1 Valu lui Traian, prof. Anghelica Târnă – Școala gimnazială „Gheorghe Lazăr” Corbu, prof. Georgiana Nanciu – Școala gimnazială nr. 1 Cernavodă ș.a.

De asemenea, în funcția de director adjunct al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” a fost numită prof. Janetta Bărăitaru, înscrisă la concursul pentru ocuparea acestei funcții vacante.

După cum deja se știe, calendarul celei de-a treia sesiuni a concursului pentru ocuparea acestor funcții de conducere este în desfășurare, pe data de 18 septembrie urmând să aibă loc proba scrisă, așa încât actualele numiri sunt valabile până la finalizarea concursului.

Dacă anul trecut i s-au pus bețe în roate, de data aceasta…

Interesant este faptul că funcția de director adjunct al Colegiului de Arte fusese câștigată prin concurs de prof. Sorina Eftimi încă de la prima sesiune. Dar vara aceasta a fost un… sfetnic pentru învățătoarea titulară la Medgidia, care de ani de zile făcea naveta la cel mai mare liceu vocațional din județ și care s-a decis să demisioneze. Am încercat, în zadar, să o contactăm telefonic pentru a afla motivul renunțării la funcția câștigată prin concurs. Pe surse am aflat că în locul prof. Eftimi ar urma să fie numit prof. Florian Stoica, fost inspector școlar pentru arte. Iar în funcția de director al Colegiului de Arte, ocupată, prin detașare, anul trecut de prof. Carmen Chilea, ar urma să vină prof. Anca Dragomir, fost inspector școlar general adjunct numit în urma susținerii unui concurs, în anul 2017.

Reamintim că anul trecut, înaintea începerii anului școlar, prof. Anca Iuliana Dragomir chema în instanță Inspectoratul Școlar Județean Constanța, cerând suspendarea executării unui act administrativ, cu referire la procedura numirii prin detașare în interesul învățământului a directorilor/managerilor de instituții școlare din județul Constanța. Conform solicitării lansate de IȘJ Constanța, prof. Dragomir depusese dosare pentru funcția de director la Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul”, respectiv la Școala Gimnazială nr. 7 ”Remus Opreanu”, dar i-au fost respinse, invocându-se două criterii noi: candidații trebuiau să facă dovada continuității și a faptului că sunt titulari în unitățile respective.

La vremea respectivă, prof. Dragomir transmitea: „Nivelul modest de înțelegere a textului a produs grave prejudicii sistemului preuniversitar constănțean. Dovada, procedura operațională de numire a directorilor, eliptică de criterii de departajare. Unde, mă întreb, au prevăzut criteriul continuității? În educație, criteriul pentru numirea directorilor este performanța, și nu continuitatea. Nici Legea educației și nicio metodologie nu prevăd acest criteriu. Nici măcar procedura IŞJ. Despre ce continuitate vorbim în cazul Școlii 7, unde directorul nu a mai dorit să ocupe această funcție, iar eu mi-am depus un CV, știind că nu există vreo altă intenție din partea unui alt coleg din cadrul școlii? Penibilă scuza doamnei Floriana Petre, care confundă activitatea dirigintelui sau a învățătorului cu cea a directorului”.

Apropo, prof. Floriana Petre va fi în continuare directorul Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu”. Oare să se fi înscris la concurs?



Comentează știrea

Roxi
27 august 2022
A lins unde a scuipat!

Ce mare surpriza?! Ca Anca Dragomi linge acolo unde a scuipat!!! Parca se lauda ca Sorin Mihai i-a oferit un post de director, a sunat-o la telefon si s-a rugat de ea, dar l-a refuzat, l-a criticat cu inversunare si uite ca goana dupa functie (oriunde, Sc. Remus Opreanu, Mihai Viteazu, Regina Maria, etc), dar functie a fie, a invins. Multi escroci se perinda prin ISJ Constanta. Faptul ca Ana Dragomir este si ea o mare escroaca, nu mai e demult o surpriza.

anca
27 august 2022
interese

Sa intelegem ca cei ca Dragomir care au picat cu nota 4 la concursul de directori, sunt premiati cu cate o functie?

colegu
30 august 2022
functia

Saraca dna Dragomir, este deja complet ametita la cat de mult a tot alergat dupa o functie, aproape ca-i plangeai de mila cum se lauda ca a fost aruncata ca un gunoi din echipa ISJ si are atatea proiecte incepute si neterminate pentru care merita o functie indiferent de scoala, fie ea gimnaziala, liceala, vocationala, teoretica, etc. Dna Dragomir vrea o functie pe criteriul "am mai fost si merit continuitate". HA, HA, HA!!! Jalnic!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3733 secunde