Tupeu sau inconștiență? Corijentă la matematică, dar voia un loc la mate-info, într-un liceu

19105
12
La finele săptămânii trecute, comisia de admitere județeană, condusă de prof. Daniela Stan, inspector școlar general adjunct în cadrul IŞJ Constanța, a lucrat la soluționarea solicitărilor elevilor care au susținut Evaluarea Națională 2022, în cea de-a doua etapă de repartizare în licee.

Reamintim că, la sesiunea 2022 a Evaluării Naționale, în județul Constanța au fost înscriși 4.178 de candidați, din care au fost repartizați 3.816. Cum numărul total de locuri în clasa a IX-a pentru anul școlar 2022-2023 a fost de 3.818, după prima repartizare computerizată au rămas doar două locuri libere și 362 de candidați nerepartizați.

A urmat, pe 20 iulie, o etapă de rezolvare a celor 70 de situații speciale semnalate (frați gemeni sau apropiere de domiciliu) după prima repartizare computerizată, pentru zecile de locuri rămase libere ca urmare a neînscrierii candidaților repartizați.

La cea de-a doua etapă de repartizare, de pe 4 august, din cele 73 de solicitări, aproape jumătate nu au respectat criteriul de medie, în sensul în care, pentru 31 de candidați media obținută la probele scrise nu se încadra în ultima medie de admitere la unitățile bifate în fișa de opțiuni.

Este cazul unui absolvent al gimnaziului Școlii nr. 30 „Gheorghe Țițeica”, a cărui medie de admitere a fost 9,01 (8,92 media la probele scrise și 9,39 media de absolvire). La prima repartizare, pentru că și-a dorit foarte mult să ajungă elev al liceelor din topul municipiului Constanța, a bifat doar specializările Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, Liceului Teoretic „Ovidius” și Liceului Teoretic „Traian”. Neîncadrându-se în ultimele medii de admitere la acestea trei, a rămas nerepartizat. Așa încât s-a înscris la cea de-a doua repartizare, cea de la finele săptămânii trecute, în speranța că va prinde locul rămas liber la Liceul Teoretic „Traian”. Din păcate, ultima medie de admitere la această instituție a fost 9,26, așa încât nu i s-a aprobat solicitarea de repartizare. Dar totul este bine când se termină cu bine, elevul fiind înscris la o instituție liceală privată, cu atât mai mult cu cât la proba scrisă la matematică a obținut nota 9,55.


Iar elevul de la Școala gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza” a cărui medie de admitere a fost 7,42 și care, inițial, fusese repartizat la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova, unde nu s-a prezentat să se înscrie, la cea de-a doua repartizare a ajuns la Liceul tehnologic „Gheorghe Miron Costin”.

De asemenea, 37 dintre cei care s-au îndreptat cu solicitare către comisia județeană au primit recomandarea de a se înscrie la învățământul profesional.

Cererile candidaților care nu au susținut examenul de Evaluare Națională și ale cetățenilor români care au absolvit clasa a VIII-a în străinătate și și-au echivalat studiile vor fi soluționate în perioada 22 august – 1 septembrie 2022.

„Au mai rămas o serie de locuri libere pentru etapa din 22 august. Anul acesta, notele au fost cu aproape 45 de sutimi mai mari, așa încât nu s-a mai potrivit socoteala «de acasă», mulți fiind induși în eroare la compararea mediilor cu cele de anul trecut. Un caz cel puțin special mi s-a părut al elevei care a rămas corijentă la matematică și nu a susținut probele Evaluării Naționale. După susținerea corijenței, media de absolvire a gimnaziului este parcă 9,80, iar mămica își dorea să fie repartizată la un liceu bun doar pe baza mediei din gimnaziu, culmea, la mate-info la Liceul Teoretic «George Călinescu». I-am sugerat să se orienteze la o specializare pe filologie, la un liceu care are loc liber, pentru că oricum acestea rămân în administrarea școlii după 1 septembrie”, a declarat pentru „Cuget Liber” prof. Daniela Stan.



Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Marin Vasile
10 august
Hal de titlu

Așa scrieți despre un minor -tupeu sa inconștiență? In articol se înțelege că mama a crezut că poate ajunge doar cu media generală la un anumit liceu unde nu avea șanse ("culmea"). Foarte disprețuitoare atitudine și la dvs la ziar și a profesoarei Daniela Stan, care trebuie să explice cu respect de ce nu se poate, nu de parca își dă ochii peste cap. Și din disprețul vostru mai faceți și un articol.

Liliana
11 august
Evaluare

De nici- un elev mai ales minor nu trebuie scris că este tupeist sau inconștient. Poate la liceu o să învețe mai bine, multi oameni în mediul preuniversitar nu au învățat așa bine, in schimb la facultate au fost chiar printre primi. Poate copilul respectiv nu are abilități spre matematica, dar asta nu înseamnă că nu se va descurca pe mai departe.

Libera Alegere
11 august
Societatea Noastra

Mai Duduie, fiecare e liber sa aleaga ce vrea atita vreme cit se incadreaza in cadrul legal. Asta s-a decis acu vre-o 30 si ceva de ani, de ai nostri (sau cel putin asa se intuieste) O fi bine, o fi rau, unora poate nu le convine, pai asta sint conditiile de azi. Se aplica la orice, inclusiv la alegerea unui liceu. Acuma ca alegerea poate nu e inspirata e altceva, va fi poate invatatura de minte sau poate iar povestea cu istoria. La fel si e la jurnalism, poti sa tot insiri tot felul de articole pline de rautate unde suportul adecvat e destinatia finala a hirtiei de sters la fund. Ce sa zic mai mult, ca in maniera asta in final totul va fi dupa chipul si asemanarea distinsului ... etc, etc.

Delia
12 august
Inconștiență

Dincolo de note ar trebui să vedem competențe și motivație internă, adică orice elev ar trebui să studieze ce îi place și la ce se pricepe. NU la ce vrea mama sau la ce profil se încadrează conform mediei! Altfel școala devine un chin. Optez pentru titlul “inconștiență”.

Răspuns la: Hal de titlu
Adăugat de : Marin Vasile, 10 august
Așa scrieți despre un minor -tupeu sa inconștiență? In articol se înțelege că mama a crezut că poate ajunge doar cu media generală la un...
Alexandru
13 august
Care este problema?

Am scris un comentariu, dar nu mi l-ati postat. Era la obiect, spunea un adevăr si nu conținea cuvinte jignitoare.

Alexandru
13 august
Care este problema?

O sa incerc din nou sa scriu acel comentariu. Care este problema referitoare la optiunea acestui elev? Se stie ca elevii cu CES pot alege fara nici o emoție, inainte de repartiție, loc la orice liceu, chiar la orice colegiu, indiferent de medie. Acesti elevi nu pot fi lăsați corigenti, ca ar iesi un scandal monstru. Si atunci ce aveți cu elevul pe care il mai si numiti tupeist sau inconștient?

@Alexandru
13 august
Posibil raspuns

Dl. Alexandru, eu nu am tangenta cu redactia e doar o opinie, poate e utilia. Viziunea unora din jurnalisti, e de a fi adevarati formatori de opinie, desi mereu debiteaza in public tot felul de aberatii sau confunda ziarul cu casa unde poate e obisnuinta sa tot indrugi fel si fel de nemultumiri personale. De aici si tot felul de caracterizari pline de rautate.E si jurnalismul asta o profesie, are si un impact la public derivat din monopol si audienta. Dar ca peste tot,si aici fel si fel de cum vreti sa-i denumiti, dar nu jurnalisti autentici. Parerea mea e ca deja sint prea multi care intr-o societata normala nu isi au locul la rubrica asta. Nu mai stiu ce sa faca, cum sa convinga si se ajunge si aici. A fost invazie de pornografie jurnalistica dupa 90, pe toate canale: presa, tv. Dupa 10 seara, deja aveai imaginea tuturor scursurilor care poate ofereau mainii o hidratare aparte. Bine ca mai au si altii ceva ratiune si bun simt si au venit cu legea. Aici, asta e acuma, economia in timp isi face treaba. E un aspect simplu numit competenta. Sanatate !

Marian
15 august
Educatie

La ce subiecte s-au dat la evaluare, mai ales la matematica, nu stiu cum vor intelege informatica. Niciun elev de cls a8a nu ar trebui invinuit pentru ca isi doreste ceva mai bun, poate isi doreste performanta; este primul lor examen si prima experienta de examinat; ar trebui lasati sa se inscrie fiecare la ce liceu vrea si create clase; este stiut ca liceul Mircea trebuie mereu sa creeze clase pentru matricola de mircist, asa pentru cei ingamfati! Succes elevilor de cls a9a !

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2478 secunde