X

Suspiciuni la Bacalaureat 2023. "De bună seamă" ar putea declanșa o anchetă?

2077
Au ieșit țopăind de fericire, pentru că marea majoritate a candidaților la Bacalaureatul 2023 au considerat ușurele subiectele care le-au picat la prima probă scrisă, cea de la Limba și literatura română.



Mulțumiți că nu au avut parte de vreo poezie la subiectul III, dar… năuciți de poezia lui Vlahuță de la subiectul II, unii dintre elevi povesteau părinților, la ieșirea din examen, că au fost tentați să ia la bășcălie acele versuri, în timp ce altora li s-a părut că ar trebui să fii specialist în evoluția fenomenului literar ca să poți analiza un asemenea subiect.



Un părinte se arăta indignat de abordarea acestui examen în care copiii au de învățat pe de rost argumentări și caracterizări pe care nu le mai țin minte câteva zile mai târziu. „N-o să-i facem în veci să citească ceva pe copiii ăștia cu o asemenea abordare. Mă mir că l-au uitat pe Calistrat Hogaș. Literatura evoluează, numai în școala românească subiectele sunt despre aceleași veșnice texte, depășite și unele de-a dreptul irelevante. La fel ca autorii. În loc să atragă elevii cu diverse capodopere ale literaturii universale, absolut necesare din punct de vedere al educației și culturii personale, atrăgătoare ca limbaj, subiect, prezentare, tinerii parcurg liceul forțați să învețe texte depășite, cu adevărat din alte veacuri. Este adevărat că ar trebui ca profesorii și programele să se adapteze, ceea ce e complicat și deranjează inerția teribilă a societății românești”, a comentat un alt părinte.

Cert este că primul lucru la ieșirea din examen a fost să se laude fiecare cu câte pagini a scris: șase… opt… zece… 11 ș.a.



Oare să se fi „scurs” subiectele?

Cei mai mulți candidați, însă, au fost induși în eroare chiar de primul subpunct al subiectului I, în care li s-a solicitat să indice sensul secvenței „de bună seamă”. Culmea este că acesta a fost și cel mai căutat subiect pe Google încă cu o noapte înainte de a se afla subiectele, ceea ce ar putea declanșa o anchetă la nivelul Ministerului Educației.

Pe pagina de pe Facebook a site-ului Dexonline a fost publicat un raport al căutărilor expresiei „de bună seamă", care apare pe prima poziție cu toate că examenul nu se încheiase. „Oare ce s-o fi dat la Bac? Editare ulterioară: am verificat logurile și aproape 100 dintre căutările lui «de bună seamă» au fost înainte de ora 10 (inclusiv câteva înainte de ora 6)! Asta în condițiile în care în medie, în ultima lună, a fost o singură căutare pe zi pentru această sintagmă!", scrie în postarea de pe Facebook.



Și asta în timp ce, zilele trecute, Florin Lixandru, preşedintele Comisiei de Bacalaureat, a declarat că va extrage două numere, primul de dimineață și al doilea, de rezervă. „Variantele de subiect sunt stocate pe un server la care are acces doar administratorul de rețea", a declarat Florin Lixandru. Întregul proces a fost securizat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, iar serverul nu a fost spart niciodată. „Se transmite parolă de acces la arhivă, se descarcă, după care, la o jumătate de oră, se transmite parolă de deschidere a arhivei. Cu o oră înaintea examenului. Au mai fost mici probleme tehnice în teritoriu, fie că a picat conexiunea la internet, au rămas fără curent, cum s-a întâmplat ieri la Evaluarea Națională", a declarat Florin Lixandru, preşedintele Comisiei de Bacalaureat. Ca să nu mai spunem că la ora 9,45 subiectele deja circulau pe Facebook.

126 de absenți la prima probă

La prima probă de limba și literatura română, în cele 16 centre de examen din județul Constanța, s-au prezentat 4.372 de absolvenți ai claselor a XII-a/a XIII-a din cei 4.498 înscriși pentru această probă.

Dacă la nivel național s-au înregistrat 28 de cazuri de fraudă, candidații fiind eliminați din examen, la Constanța nu au fost înregistrate situații speciale, după cum a transmis IȘJ Constanța.

Reamintim faptul că pentru Bacalaureatul 2023, sesiunea iunie-iulie, s-au înscris 4.863 de absolvenți (4.266 serie curentă, 597 serie anterioară).



Afișarea primelor rezultate se va face în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro în data de 3 iulie 2023, în mod anonimizat, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 iulie.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, 3 iulie 2023, în intervalul orar 12:00 - 18:00. Cererea de contestații va fi însoțită de o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Astăzi, 27 iunie 2023, se va susține Proba E c), pentru care s-au înscris 4.546 de candidați.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9847 secunde