Bursă, energie, finanţe. INFO economic

121
Bursă, energie, finanţe. INFO economic - 1-1699872279.jpg

Articole de la același autor

l Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de luni, 13 noiembrie, iar rulajul se cifra la 4,8 milioane de lei, după o jumătate oră de la debutul tranzacţiilor. Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,49%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, era pe plus cu 0,50%. Cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Compa (+4,23%), Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+4,08%) şi Bittnet Systems (+2,85%).

l România ocupă locul al doilea în regiune, după Polonia, din punct de vedere al potenţialului de producere a energiei verzi, dar trebuie să accelereze tranziţia cu ajutorul mecanismelor de finanţare, a declarat, într-o videoconferinţă de specialitate, Alexandru Reff, country managing partner al Deloitte România şi Moldova. Potrivit acestuia, creşterea ponderii energiei verzi reprezintă o prioritate atât pentru ţările care au instituit scheme generoase de sprijin financiar, cât şi pentru companii.

l Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu 7,44%, în septembrie 2023, comparativ cu luna precedentă, la 283,46 milioane de lei, de la 306,24 milioane de lei în august, informează Ministerul Finanţelor. Arieratele de peste 90 de zile s-au redus cu 6%, de la 81,9 milioane de lei la 77 milioane lei, cele de peste 120 de zile au crescut cu 1,5%, de la 142,2 milioane de lei, în august 2023, la 144,4 milioane de lei în septembrie 2023. Arieratele peste 360 de zile au scăzut cu 24,46%, de la 82,2 milioane lei la 62,1 milioane lei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 12 Noiembrie 2023
Stire din Economie : Inflaţie, energie, banking. INFO economic
Duminică, 29 Octombrie 2023
Stire din Economie : INFO economic
Pagina a fost generata in 1.1702 secunde