Dezindustrializarea României

259
Dezindustrializarea României - dezindustrializarea-1432570691.jpg

Articole de la același autor

- Numărul întreprinderilor nou înființate în industria prelucrătoare este în continuă scădere

Petre Roman, primul premier post-decembrist, a lansat o expresie care a prins rădăcini: "Industria românească e un morman de fier vechi." Viziunea sa disprețuitoare față de industria națională avea să fie împărtășită de guvernele ce s-au perindat la cârma țării, de Fondul Proprietății de Stat, de clasa politică înălțată pe ruinele comunismului și de clientela ei - milionarii și miliardarii de carton, abonați la privatizările frauduloase.

De atunci și până astăzi, "greaua moștenire" industrială a comunismului a fost tocată sistematic și vândută la fier vechi, parcă pentru a demonstra că Petre Roman a avut dreptate. În numai 25 de ani, industrii întregi au fost rase de pe fața pământului și transportate cu navele la topitoriile din Turcia.

Astăzi, piața internă e dominată de produsele de import, iar ceea ce a mai rămas din industria autohtonă face eforturi uriașe să rămână în viață.

La începutul anului 2013, aflându-se la conducea Ministerului Economiei, liberalul Varujan Vosganian a lansat proiectul reindustrializării României.

Chiar începuse discuțiile cu reprezentanții mai multor industrii și intenționa să elaboreze "strategia de reindustrializare". În octombrie același an, Vosganian a fost debarcat din funcție. Odată cu plecarea lui din guvern, proiectul reindustrializării țării a fost aruncat la coșul de gunoi de către Cabinetul Ponta.

Sub guvernarea social-democrată, climatul de afaceri din România a devenit tot mai ostil, îndeosebi pentru cei din industria prelucrătoare. Drept dovadă, numărul agenților economici nou înființați a scăzut de la an la an. Dacă în 2011, au fost înmatriculați la Oficiul Național al Registrului Comerțului 132.069 agenți economici noi, numărul lor s-a redus la 125.603 - în 2012, la 124.816 - în 2013 și la 101.627 - în 2014. În intervalul 2011 - 2014, diminuarea a fost de 23%.

Comerțul pare să nu fi fost afectat de guvernarea Ponta, păstrându-și atractivitatea, după cum o demonstrează evoluția numărului agenților economici nou înființați în acest sector: 36.628 - în 2011; 36.658 - în 2012; 35.785 - în 2013; 36.840 - în 2014. Creșterea a fost de 0,50% în 2014 față de 2011, iar ponderea în total a urcat de la 27,73%, în 2011, la 36,25%, în 2014.

Situația este cu totul alta în industria prelucrătoare, aceasta înregistrând o diminuare dramatică a unităților noi: 8.127 - în 2011; 7.734 - în 2012; 6.617 - în 2013; 5.706 - în 2014. Față de 2011, s-a înregistrat o scădere de 29,79%, în 2014, iar ponderea în totalul firmelor nou înființate, s-a redus de la 6,15% la 5,61%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 09 Mai 2015
Stire din Economie : Industria e pe val
Sâmbătă, 09 Mai 2015
Stire din Economie : Comenzi noi mai multe în industrie
Sâmbătă, 21 Martie 2015
Stire din Economie : Albania vrea curent electric din România
Pagina a fost generata in 0.4026 secunde