Într-un context politic internaţional marcat de conflictele violente din Ucraina şi Israel, ultimele vestigii ale flotei maritime a României, navele de tip ferry-boat „Eforie” şi „Mangalia”, incluse, teoretic, în planul de apărare al ţării, sunt scoase la vânzare. Două epave de pe urma cărora proprietarul, CFR Marfă, vrea să-şi mai reducă din datoriile la stat.
După o tentativă eşuată, CFR Marfă a anunţat reluarea acţiunii de valorificare a navei ferry-boat „Eforie”, dar şi scoaterea la licitaţie a navei ferry-boat „Mangalia”, ultimele rămăşiţe ale celebrei flote maritime româneşti din anii comunismului. Ce va face compania cu banii obţinuţi prin vânzarea celor două epave? Îi va înapoia statului român, asta după ce Comisia Europeană a stabilit că ajutorul primit în anul 2013 este ilegal acordat şi trebuie recuperat.
„În vederea returnării ajutorului de stat considerat ilegal de către Comisia Europeană, CFR Marfă se află într-un proces amplu de valorificare a mijloacelor fixe disponibile neutilizate în activitatea de transport feroviar de marfă. În cadrul acestui proces care are ca scop maximizarea veniturilor şi accelerarea procesului de stingere a ajutorului de stat, CFR Marfă reia şedinţa de licitaţie pentru nava ferry-boat «Eforie», urmând ca şi cea de-a doua navă deţinută, ferry-boat-ul «Mangalia», să fie şi ea valorificată prin licitaţie, prin intermediul Bursei Române de Mărfuri", se arată într-un comunicat de presă transmis de CFR Marfă.
Navele ferry-boat „Eforie” şi „Mangalia” sunt în conservare, fiind acostate în Dana 108, Portul Constanţa Sud Agigea. Termenul de „conservare” este unul elegant. În realitate, vorbim despre două epave, care, din anul 2009, nu mai au valabile certificatele de clasă, certificatele de convenţie şi celelalte certificate internaţionale maritime, însă provoacă pierderi însemnate.
„Adjudecarea se va face pentru întreaga navă, mijloacele fixe aferente şi a combustibililor şi lubrifianţilor din tancul acesteia, în condiţiile «aşa cum
este, acolo unde este». Navele pot fi vizionate şi inspectate la locul de acostare, la cerere, în prezenţa reprezentanţilor CFR Marfă, după achiziţionarea documentaţiei de licitaţie de către ofertanţi.
Procedurile de licitaţie se vor desfăşura în data de 19.10.2023, pentru nava ferry-boat «Eforie», respectiv 26.10.2023, pentru nava ferry-boat «Mangalia», la sediul Bursei Române de Mărfuri, începând cu ora 10”, au precizat reprezentanţii companiei.
Dacă licitaţiile vor avea succes, CFR Marfă va „împuşca” doi iepuri dintr-un foc: va scăpa de două epave care consumă resurse importante pentru a fi menţinute pe linia de plutire şi va încasa o parte din banii necesari pentru a mai reduce din datoria la stat.
„Reclasificarea acestor nave nu este justificată”
Interesant este însă faptul că demararea procedurilor de valorificare a celor două nave vine într-un context politic internaţional marcat de conflictele din Ucraina şi Israel, iar toate naţiunile pun mare preţ pe apărare.
Conform declaraţiilor lui Gheorghe Gancea, fost director al CFR Marfă până în 2008, „cele două nave fac parte din termenii înţelegerii cu NATO, sunt integrate în sistemul de apărare, au sarcini precise la nevoie". „Eforie” şi „Mangalia” au mai fost folosite la transportul de trupe şi echipamente în diverse zone de conflict şi, teoretic, ar putea primi noi misiuni. Practic, realitatea este cu totul alta.
„Starea tehnică a celor două nave nu mai permite efectuarea de voiaje, acestea necesitând reparaţii capitale pentru a putea fi readuse în circulaţie. Ultima evaluare a acestor costuri se ridica la aproximativ 8 milioane euro, fără a lua în calcul înlocuirea motoarelor principale, depăşite din punct de vedere tehnic şi pentru care nu se mai găsesc piese de schimb.
Reclasificarea acestor nave nu este justificată, având în vederea faptul că operarea comercială a acestora în perioada 1998 - 2009 a presupus costuri mari de exploatare: cheltuieli mari cu combustibilul, cu reparaţiile, ca urmare a tehnologiei învechite cu care erau echipate, costurile mari cu staţionarea etc.
Pe cele două nave, sunt şapte angajaţi ce fac parte din echipajul minim de siguranţă care efectuează serviciul la bord. Anual, costurile de întreţinere a navelor se ridică la aproximativ 1 milion de lei”, au explicat, pentru „Cuget Liber”, reprezentanţii Serviciului Comunicare din cadrul CFR Marfă.