Sindicatele au declanșat ofensiva negocierilor colective în industria portuară

1676
Sindicatele au declanșat ofensiva negocierilor colective în industria portuară - fondsindicateleaudeclansatofensi-1650889916.jpg

Articole de la același autor

Guvernanţii români au profitat de pandemia Covid-19 pentru a restrânge principalele drepturi ale sindicatelor. În timp ce unele dintre partidele aflate la putere organizau congrese cu mii de participanți, în care purtarea măștii sanitare și distanțarea socială erau ignorate, prin Legea nr. 55/2020 a fost suspendată negocierea contractelor colective de muncă pe toată durata stării de alertă și a fost interzisă declanșarea conflictelor de muncă.

Întrucât, pe data 9 martie 2022, starea de alertă a fost ridicată, au încetat și interdicțiile impuse sindicatelor. Și, potrivit articolului 20 din amintita lege, în cazul contractelor și acordurilor colective de muncă, „părțile au obligația inițierii negocierii colective în termen de 45 de zile de la încetarea stării de alertă”.

Răgazul de 45 de zile s-a încheiat înainte de Paște, pe 22 aprilie 2022, astfel că, începând cu data de 23 aprilie, patronatele și sindicatele „au obligația” să treacă la masa negocierilor.



În febra tratativelor


În industria portuară, în câteva unități, partenerii sociali au intrat, deja, în febra tratativelor. „La această dată avem deschise negocierile la trei societăți: Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu (cu capital majoritar de stat), Agenția Română pentru Salvarea Vieții Omenești pe Mare (aflată în coordonarea Ministerului Transporturilor) și North Star Shipping (o multinațională în care dominant este capitalul american). Pe timpul pandemiei, cele două unități cu capital de stat s-au prevalat de prevederile legii și n-au dorit să negocieze noi contracte colective de muncă. În schimb, la North Star Shipping au fost trei negocieri eșuate”, a declarat, pentru cotidianul „Cuget Liber”, Silviu Stanciu – președintele Sindicatului Portuar Român „Unirea” și lider al Federației Sindicatelor Trans-Conex.



Negocieri cu mâinile dezlegate


Referindu-se la negocierile de la North Star Shipping, liderul sindical a relatat că angajatorul a încercat să schimbe din temelii structura contractului colectiv de muncă, lucru cu care partea sindicală nu a fost de acord. „Acum, am reluat pentru a patra oară negocierile. Sperăm ca, de această dată, angajatorul să înțeleagă că trebuie să țină cont de solicitările salariaților”, a spus Silviu Stanciu. De această dată, dacă părțile nu vor ajunge la un acord, sindicatele au mâinile dezlegate și vor putea declanșa conflictul de muncă.

Mari încurcături la ARSVOM

În cazul Agenției Române pentru Salvarea Vieții Omenești, situația este mai complicată. „Legea nr. 153 din 2017 reglementează creșterea anuală a salariilor, dar angajații ARSVOM n-au mai primit din 2019 până în prezent nicio majorare, în ciuda creșterii inflației. Am avut o primă întâlnire cu conducerea unității, dar se pare că nu prea există soluții și va trebui să mergem la Ministerul Transporturilor. Mai mult de atât, sporul de condiții grele de muncă, de 15%, de care beneficia personalul navigant, dintr-o eroare nu a mai fost prins în Legea nr. 153. În anul 2021, Curtea de Conturi a decis că, deși sporul era prevăzut în contractul colectiv de muncă, a fost acordat ilegal, nefiind prevăzut în lege. Nu suntem de acord cu această decizie. Există o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție care spune clar că, dacă părțile și-au exprimat voința printr-un contract colectiv de muncă, acesta se aplică. Conducerea Agenției a suspendat sporul, astfel că salariile personalului navigant au scăzut. În prezent, împreună cu conducerea ARSVOM am întreprins demersurile necesare pentru introducerea sporului în lege. Vom solicita și sprijinul parlamentarilor din Constanța. Mai mult, sindicatul a contestat, în Justiție, decizia Curții de Conturi. În prezent, suntem la masa negocierilor. Încercăm să implementăm și un program de lucru adecvat pentru personalul navigant!”, povestește liderul sindical.

Pace socială la Giurgiu

În cazul negocierilor de la Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu, situația este mult mai simplă. Bugetul acesteia a fost aprobat la sfârșitul lunii martie 2022, astfel că se știe pe ce cheltuieli salariale se poate conta. „În cursul săptămânii trecute, am încheiat un act adițional la contractul colectiv de muncă, în baza căruia vor crește salariile cu circa 15%. Urmează să negociem celelalte clauze ale contractului colectiv de muncă referitoare la programul de muncă, condițiile de muncă, bonusuri, prime și altele. Dar problema salarizării este rezolvată. Odată cu venirea unui nou director general și a unui nou consiliu de administrație, am găsit înțelegere și am rezolvat lucrurile mai repede decât ne așteptam”, a declarat Silviu Stanciu.

În perioada următoare, Sindicatul Portuar Român „Unirea” și Federația Sindicatelor Trans-Conex vor declanșa și alte negocieri colective la unitățile din industria portuară. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4982 secunde