COCAINĂ și VITEZĂ pe A2. Șoferul a încercat să-i păcălească pe polițiști și a schimbat locul cu pasagerul din dreapta

787
COCAINĂ și VITEZĂ pe A2. Șoferul a încercat să-i păcălească pe polițiști și a schimbat locul cu pasagerul din dreapta - x-autostrada-amenzi-1678785800.jpg

Articole de la același autor

În perioada 6 – 12 martie, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 2.411 sancțiuni contravenționale celor care nu au respectat legislația. Astfel, au fost aplicate 557 de sancțiuni persoanelor care au depășit limita legală de viteză și 499 celor care nu foloseau centura de siguranță. De asemenea, au fost aplicate 40 de sancțiuni pentru defecțiuni tehnice, 30 pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice și 357 pentru nerespectarea O.G. nr. 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.

Polițiștii au aplicat 21 de sancțiuni persoanelor aflate sub influența alcoolului la volan, 27 pentru staționarea pe banda de urgență, 12 pentru depășiri neregulamentare, 2 pentru mers pe sens opus și una pentru conducere agresivă. Polițiștii au reținut 135 de permise de conducere și au retras 75 de certificate de înmatriculare, fiind constatate 11 infracțiuni.

De exemplu, la sfârșitul săptămânii trecute, polițiști Biroului de Poliție Autostradă A2 au depistat un bărbat care a condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. În urma controlului efectuat și a testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat 3,28 mg/l alcool pur aerul expirat, conducătorului auto fiindu-i întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea, tot pe Autostrada A2 a fost depistat un șofer drogat. În urma testării cu aparatul Drugtest, s-a constatat că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive (cocaină). Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Totodată, sâmbătă, 11 martie, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A2 au înregistrat cu aparatul radar, la km 20, calea 2, un autovehicul care circula cu 160 km/h. După momentul opririi, șoferul ar fi coborât de pe locul șoferului și ar fi mers prin fața autoturismului la locul pasagerului dreapta-față.

Atât șoferul, cât și pasagerul dreapta față au susținut că, în momentul opririi, la volanul autoturismului se afla pasagerul din dreapta-față, fapt care nu corespunde cu realitatea. Ambele persoane au fost testate la fața locului cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Ulterior, au fost conduse la sediul Biroului de Poliție Autostrada A2, fiind testați cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină pentru conducătorul auto. În cauză, a fost întocmi dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, întrucât, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, conducătorul auto figura cu dreptul de a conduce anulat.

Ca urmare a documentării complete a dosarului penal constituit și a administrării probatorului în cauză, începând cu data de 12 martie, față de conducătorul auto, în vârstă de 42 de ani, din municipiul București, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore. Ulterior, Parchetul de pe Lângă Judecătoria Cornetu a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de șofer. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4649 secunde